Pe 27 mai, s-a încheiat autorecenzarea populației online, iar începând de marți, 31 mai, trebuia să înceapă colectarea datelor cu ajutorul recenzorilor, prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor).

Momentul a mai fost amânat cu câteva zile, până pe data de 3 iunie, deoarece recenzorii nu au fost instruiți până în acest moment, iar tabletele nu au fost racordate la baza de date.

Institutul Național de Statistică a precizat că 47% din populația țintă s-a autorecenzat până în 27 mai. Recezarea pe teren va începe vineri.

 „Sunt două cauze principale. În primul rând, recenzorii trebuie să își recunoască mai întâi sectorul pe care îl au alocat și să identifice, pe baza datelor preluate deja, care sunt locuințele unde trebuie să meargă și ce persoane sunt acolo. Totodată, recenzorii mai trebuie să stabilească și un grafic de recenzare”, a precizat purtătorul de cuvânt al INS.

„Trebuie încă 2-3 zile ca să poată fi făcută adaptarea de sistem între cel folosit la autorecenzarea online și cel folosit pe tablete, atunci când cei 20.000 de recenzori din toată țara vin acasă la oameni”, a spus Vladimir Alexandrescu, citat de Libertatea.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentPrognoza meteo 1 iunie. Vremea extremelor: vijelii cu grindină și temperaturi de 30 de grade
Articolul următorAvocat din Mureș, trimis în judecată de DNA! Care sunt acuzațiile