Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș și Biblioteca Județeană Mureș organizează sâmbătă, 22 iunie 2019, începând cu ora 10.00, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, Gala Limbii și Literaturii Române.
Cu acest prilej, vor fi premiați profesorii de Limba și Literatura Română și elevii cu rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri școlare, iar pe lista invitaților speciali se află prof. univ. dr. Iulian Boldea, prorector UMFST Târgu Mureș, și conf. univ. dr. Luminița Chiorean, director al Departamentului de Filologie al Facultății de Științe și Litere.
Gala este coordonată de prof. dr. Maria Kozak, inspector școlar de Limba și Literatura Română.