Seceta arde suprafețele cu culturi de la o zi la alta. Suprafaţa totală afectată de secetă a crescut la 337.267 hectare în 33 judeţe, potrivit datelor transmise vineri de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

 

Astfel, culturile de grâu şi triticale sunt afectate pe o suprafaţă de 182.503 ha, cele de orz, orzoaică, ovăz, secară pe 26.752 ha, rapiţă – 30.249 ha, porumb – 58.548 ha, soia – 4.083 ha, mazăre – 786 ha, floarea soarelui – 25.270 ha, plante furajere – 4.477 ha şi alte culturi – 4.466 ha.

Judeţele care au raportat culturi afectate de secetă sunt Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.

Ministrului Agriculturii, Petre Daea, a anunţat miercuri că producţia de grâu din acest an este cu 15% – 18% mai mică faţă de cea înregistrată în 2021.

La începutul şedinţei de Guvern din această săptămână, ministrul Agriculturii a informat că recoltarea grâului a fost finalizată în toată ţara, urmând ca săptămâna viitoare să fie anunţate cifrele oficiale. El a menţionat că recolta de anul acesta asigură atât consumul intern, cât şi disponibilităţi pentru export.

Pe de altă parte, acesta a precizat că seceta a pus mari probleme culturilor de porumb şi floarea-soarelui.

La rândul său, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a precizat, tot miercuri, că prognozele pentru următoarele zile sunt mai încurajatoare, dar seceta pedologică va persista, iar o revenire la normal în zonele afectate va fi de durată şi lentă.

Articolul precedentMinistrul Mediului anunță o schimbare de mentalitate: ”Avem nevoie de un management silvic diferit”
Articolul următorPeste 400 de polițiști mureșeni, la datorie în minivacanța de Sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”