Doliu pe scena politică! A murit Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiției din era Năstase. A avut verdict de colaborator al Securității

Doliu pe scena politică! A murit Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiției din era Năstase. A avut verdict de colaborator al Securității
Doliu pe scena politică! A murit Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiției din era Năstase.
Doliu pe scena politică! A murit Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiției din era Năstase. A avut verdict de colaborator al Securității
O figură marcantă a politicii românești de după anul 2000 s-a stins din viață. Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în Guvernul Adrian Năstase, a murit miercuri, la vârsta de 86 de ani.
Aceasta a ocupat funcția de ministru între anii 2000 și 2004, fiind una dintre cele mai influente voci ale Partidului Social Democrat în acea perioadă. De asemenea, a fost senator în Parlamentul României timp de trei mandate, începând cu anul 1996.
O carieră umbrită de legăturile cu fosta Securitate
Deși a avut un parcurs profesional solid, fiind profesor universitar și Doctor în Drept cu studii la Montreal și Strasbourg, finalul carierei sale publice a fost marcat de un scandal uriaș.
Rodica Stănoiu a primit verdict definitiv de colaborator al Securității. În 2014, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au stabilit că fostul ministru a dat note informative poliției politice comuniste, în perioada 1983-1987, semnând sub numele conspirativ „Sanda”. CNSAS a demonstrat în instanță că aceasta își turna colegii și cunoscuții, un fapt care a rămas o pată neagră pe reputația sa.
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News










