Mesajul președintelui României de Paște

Mesajul președintelui României de Paște
"Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului"
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace.
"Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranţă în puterea tămăduitoare a credinţei şi a rugăciunii", afirmă preşedintele Iohannis, în mesajul transmis de către Administraţia Prezidenţială.
Iohannis a adăgat că "gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos".
"Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace şi bună înţelegere. Acestea sunt valorile noastre cardinale, aşezate de generaţii pe o temelie de solidaritate şi spiritualitate creştină. Vă urez tuturor, dragi credincioşi ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi, să primiţi în suflet Lumina Învierii şi bucuria deplină prilejuite de Sărbătoarea pascală!", a spus şeful statului.
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
AGERPRES
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

