VIDEO: Florin Roman, proiect de lege: ”Fără contracte din bani publici cu statul”

florin roman
Deputatul liberal Florin Roman va depune, astăzi, un proiect de lege pe care l-a intitulat ”Fără contracte din bani publici cu statul”.
Florin Roman a declarat că
“Proiectul este, practic, o modificare a celor patru legi electorale, respectiv cele pentru alegerea Președintelui, a membrilor Camerei Deputaților și Senatului, a europarlamentarilor și aleșilor locali. Prin acest proiect propun ca toți candidații, la toate tipurile de alegeri desfășurate în România, să depună un formular prin care să declare pe propria răspundere că, în timpul mandatului funcției publice nu vor derula contracte cu statul.”
Deputatul PNL consideră că
“Dacă e foarte important să nu avem penali în funcții publice, e la fel de important ca cei care sunt deja în funcții publice să nu deruleze pe durata mandatului contracte cu statul, folosindu-și, pentru obținerea acestora, poziția publică.”
Florin Roman crede că
acest proiect va fi susținut de toată clasa politică, pentru că “
ne dorim cu toții să nu existe suspiciuni asupra niciunui om politic care ajuns într-o funcție publică ar putea derula afaceri cu statul.”
https://youtu.be/RPLA8MrDNzo
Citește și:
- 15:13 - Ion Cristoiu șterge pe jos cu Gigi Becali: ”E un oier care a ajuns miliardar prin șmecherii” -VIDEO
- 15:11 - Ilie Bolojan, anunț despre centrala de la Iernut: „La sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național”
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














