Sindicatul din Guvern demască ipocrizia lui Bolojan și îl acuză că a salvat o serie de privilegii

Sindicatul din Guvern demască ipocrizia lui Bolojan și îl acuză că a salvat o serie de privilegii
Organizația sindicală acuză Guvernul că evită orice justificare serioasă
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului critică dur proiectul de lege promovat de Guvernul Bolojan privind măsurile aplicabile personalului plătit din fonduri publice, calificându-l drept „o reformă comodă” și „un instrument de marketing politic”.
Potrivit comunicatului, sub pretextul unor măsuri provizorii valabile „până la 31.12.2026”, Executivul ar introduce modificări permanente în Codul administrativ, afectând grav stabilitatea și drepturile majorității angajaților din administrația centrală.
Sindicatul denunță o „fragmentare a regimurilor juridice” și o distribuție inechitabilă a protecțiilor și constrângerilor, în funcție de poziția ierarhică, nu de nevoile reale ale instituțiilor. „Se construiesc privilegii pentru vârful ierarhiei, în timp ce restul angajaților sunt împinși în incertitudine și vulnerabilitate”, se arată în document.
Organizația sindicală acuză Guvernul că evită orice justificare serioasă privind impactul bugetar, social sau asupra pieței muncii, preferând formule de tipul „nu e cazul”. În opinia sindicaliștilor, această abordare reprezintă „o degradare deliberată a funcției publice” și o încălcare a principiului constituțional al egalității.
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 17:33 - Scenariu coordonat? SUA au validat apelul Pakistanului pentru armistițiu cu Iranul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











