Sport· 2 min citire

Fotbal. Universitatea Craiova câștigă Supercupa României

FOTO: Facebook / Universitatea Craiova

FOTO: Facebook / Universitatea Craiova

Publicat13 iul. 2026, 08:45
Sursărealitatea.net

Universitatea Craiova a cucerit pentru a doua oară în istorie Supercupa României, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj la loviturile de departajare, scor 5-3.

La finalul celor 90 de minute, cele două echipe se aflau la egalitate, 1-1.

Formația olteană a obținut astfel al treilea trofeu consecutiv în mai puțin de două luni, toate câștigate în fața echipei din Cluj. Partida care a deschis noul sezon competițional din fotbalul românesc a fost una spectaculoasă, cu numeroase ocazii la ambele porți.

Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 40, prin Steven Nsimba. Atacantul francez a profitat de o eroare în defensiva clujenilor și a finalizat la colțul scurt.

Înaintea golului oltenilor, Alibek Aliev ratase două ocazii importante pentru Universitatea Cluj, inclusiv o situație în care a rămas singur cu portarul advers.

Atacantul transferat în această vară de la CFR Cluj și-a luat revanșa imediat după pauză. Aliev a egalat în urma unei pase decisive oferite de Macalou. Reușita a fost validată după intervenția arbitrajului video, în condițiile în care arbitrul asistent semnalizase inițial o poziție de ofsaid.

Dan Nistor a trimis mingea în poartă în minutul 64, însă golul Universității Cluj a fost anulat corect pentru ofsaid. Până la finalul timpului regulamentar, niciuna dintre echipe nu a mai reușit să înscrie, astfel că trofeul a fost decis direct la loviturile de departajare.

Universitatea Craiova a transformat toate cele cinci execuții, prin Assad, Alexandru Cicâldău, Mora, Rus și Anzor. Pentru Universitatea Cluj, singurul jucător care a ratat a fost Macalou.

Oltenii au câștigat seria cu 5-3 și au ridicat Supercupa României pentru a doua oară în istoria clubului. Pentru antrenorul italian Cristiano Bergodi, înfrângerea reprezintă al treilea trofeu consecutiv pierdut în fața Universității Craiova.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News