O unitate mobilă de terapie intensivă a fost adusă la Târgu Mureș ieri, 13 octombrie 2021, la solicitarea Instituției Prefectului – Județul Mureș și a instituțiilor din sistemul sanitar care sunt implicate în gestionarea situației pandemice.

Unitatea mobilă ATI a fost amplasată în curtea Clinicii de Oncologie a Spitalului Clinic Județean Mureș și răspunde necesității în creștere de paturi ATI destinate bolnavilor cu forme grave Covid-19.

Județul Mureș se numără printre județele cele mai solicitate pentru a se implica în gestionarea națională a numărului mare de cazuri, în special cazurile grave. Tocmai din acest motiv, am considerat că aducerea la Târgu Mureș a unității mobile ATI, o unitate disponibilă la cerere județelor din țară, ar susține strategia noastră de a gestiona numărul mare de cazuri.

În acest moment, avem un număr de 55 de paturi ATI în județul Mureș, la care se vor adăuga cele 12 locuri care reprezintă capacitatea maximă a unității mobile trimise astăzi de către Departamentul pentru Situații de Urgență. Unitatea urmează să fie operaționalizată în cel mai scurt timp pentru a fi dată în folosință. Toate paturile ATI  sunt în permanență ocupate, astfel că vom continua să sporim capacitatea de internare și tratament în funcție de evoluția situației epidemiologice.” a spus prefectul județului Mureș, Mara Togănel.

Personalul medical care va deservi unitatea mobilă de terapie intensivă aparține Spitalului Clinic Județean Mureș și Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Imagine

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentBilanț coronavirus 14 octombrie. Peste 16.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Viorel Cataramă: Dacă PNL nu renunță definitiv la USR, riscă să aibă soarta PNȚCD