În acest moment, în județul Mureș sunt active 14 focare de hepatită, în Bălăușeri, Daneș, Mica, Petelea, Nadeș, Câmpenița, Chinari, Sărățeni, Neaua, Beica de Jos, Glodeni, Tîrgu-Mureș (strada Dealului și Valea Rece) și Cristești.
În județul Mureș au fost confirmate în acest an aproape 900 de cazuri de hepatită, cele mai multe fiind semnalate în luna octombrie, respectiv 285. De asemenea, focarele de hepatită s-au dublat față de luna anterioară.
Toate cazurile au necesitat internare sau izolare la domiciliu, spune purtătorul de cuvânt al DSP Mureș, dr. Stelian Caraghiaur, citat de radiomures.ro: “În general, comunitățile defavorizate sunt afectate. Fiind boala mâinilor murdare, cam aceste comunități sunt afectate din cauza lipsei apei sau lipsa unor reguli de bază de igienă. În momentul în care se confirmă boala, toate cazurile se internează. O parte au fost izolați și la domiciliu.”
Până în acest moment, doar 120 de persoane contaminate au fost vaccinate.