Directorul Asociaţiei Centrul Educaţional pentru Tineret Sighişoara (ibz), Volker Reiter, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Intercultural “ProEtnica” de la Sighişoara, programată în perioada 21 – 25 august, vor participa peste 600 de reprezentanţi ai tuturor etniilor din România, plus minoritatea sorabilor din Germania.

“Mai sunt câtva zile până la ProEtnica, am terminat aproape toate negocierile cu finanţatorii, cu partenerii. Vom avea peste 600 de participanţi din partea tuturor etniilor din România, am finalizat programul, e un program foarte, foarte bogat. Mai avem o secţiune nou în acest an, o latură care în anii trecuţi nu a fost aşa accentuată, este literatura minorităţilor sau a scriitorilor care scriu despre minorităţi. Aşadar, am înfiinţat un salon literar, în care scriitori ai minorităţilor naţionale, precum şi scriitori care scriu despre minorităţi îşi prezintă operele, organizează dezbateri, lecturi, prezentări, expoziţii, lansări de carte”, a declarat Volker Reiter.

Potrivit directorului Asociaţiei Centrul Educaţional pentru Tineret Sighişoara (ibz), programul artistic cuprinde momente de dans şi muzică tradiţionale, susţinute de peste 50 de ansambluri ale minorităţilor naţionale, care vor evolua pe scena amplasată în Piaţa Cetăţii, iar în Cetatea Medievală vor fi amplasate standuri ale meşteşugarilor, cât şi standuri de prezentare ale minorităţilor naţionale.

Volker Reiter a precizat că ProEtnica mai cuprinde şi o serie de secţiuni tradiţionale precum “Agora dialogului intercultural”, constând în prelegeri, mese rotunde, simpozioane, de asemenea va avea şi teatru, expoziţii comune de artă cu lucrări ale artiştilor contemporani din rândul minorităţilor naţionale.