Târgul portului popular și al Rusaliilor, la Rușii Munți

rusii munti
Sâmbătă și duminică s-a desfășurat ”Târgul portului popular și al Rusaliilor”. Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Rușii Munți, pe terenul de fotbal din localitate.
Sâmbătă au fost organizate activități sportive și un show cu baloane de săpun, urmate de recitaluri susținute de Vlaic Emilaș, Nemesis&Elisa Frenț și Gențiana&Band și Roxana Nemeș.Duminică a avut loc deschiderea oficială, urmată de evoluțiile pe scenă ale Ansamblului Plaiuri Mureșene din Rușii-Munți și Ansamblului Mureșelul din Târgu Mureș. Au urmat soliștii Pârlea Monica și Raita Roxana. Dorina OPrea, Stuparu Mara, Pop Maria&Orban Bogdan, Aștelian Alexia, Ansamblul profesionist al casei de Cultură ”Dr.Eugen Nicoară” din Reghin, Ionuț Langa și Alexandru Pop. Seara s-a încheiat cu un foc de artificii .În cadrul evenimentului au fost prezentate expoziții cu vânzare de cămăși populare și prezentări de costume populare.Meşteri cioplitori, ceramişti, iconari, confecţioneri de straie şi podoabe populare, împletitori, curelari, artizani care vor veni cu o gamă diversă de obiecte tradiţionale decorative şi utilitare, dar şi producători de dulciuri şi cozonaci, siropuri şi dulceţuri au fost, de asemenea, la Rușii Munți.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:24 - ”Nu mai putem depinde de americani”
- 14:26 - Anca Alexandrescu dezvăluie sistemul care l-a crescut pe Bolojan: În spatele lui s-a aliniat absolut toată propaganda din 1989-1990 și până acum
- 14:24 - Moment special pentru Cristi Chivu după titlul din Serie A: întâlnire cu Papa la Vatican
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














