Autoritățile au declanșat o serie de percheziții la locații cheie după exploziile de la Crevedia soldate cu doi morți și 58 de răniți.
Se ridică documente de la Primăria Crevedia pentru a investiga posibile nereguli sau neglijențe în ceea ce privește reglementările de siguranță și autorizările aferente stației de GPL.
De asemenea, perchezițiile vizează și sediul stației de GPL, iar patronii acesteia sunt vizați de investigații amănunțite. Ancheta se concentrează pe grave încălcări ale legii, potrivit informațiilor publice de până acum.
Procurorul general: Ancheta este îngreunată – Sunt și acum emisii de gaze de la una dintre cisternele aflate la fața locului
„Echipa de anchetă s-a deplasat imediat la fața locului. Cercetarea la fața locului este îngreunată și în acest moment din cauza condițiilor de la fața locului.
Sunt efectuate mai multe percheziții domiciliare în acest moment la persoane vizate în acest incident.
Este în derulare un amplu proces probatoriu și încercăm să stabilim actitățiile derulate la punctul de lucru de la Crevedia, după ordinul de închidere eliberat în urmă cu 3 ani.
Vă asigur că avem toate resursele umane și de anchetă în acest moment pentru a duce la bun sfârșit operațiunea”, a spus Alex Florenţa – procurorul general al României.
Au început audierile după tragedia de la Crevedia. 30 de persoane așteptate, inclusiv fiul primarului din Caracal
Au început si audierile în urma tragediei de la stația GPL din Crevedia. 30 de persoane sunt așteptate azi în fața anchetatorilor. Potrivit Realitatea Plus, la audieri este așteptat și Ionuț Daniel Doldurea, unul dintre patronii firmei de gaz și fiu al primarului din Caracal.
Un post TV a anunțat că ancheta va fi coordonată de renumitul procuror Marius Iacob, care a mai instrumentat cazurile incendiilor de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț.
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a transmis că secția de urmărire penală și criminalistică a preluat dosarul având ca obiect explozia care a avut loc în localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, în cursul zilei de 26 august 2023.
În cauză se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru ( art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal)
Sursa: Newsinn