Acuzații grave la adresa supermarketului Kaufland din cartierul bucureștean Străuleşti. O bunică și nepotul ei s-au plâns că au fost electrocutați în timp ce se aflau la cumpărături, chiar în zona coşurilor de cumpărături. De vină se pare că ar fi un cablu neizolat, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă, informează un post TV.
Femeia de 54 de ani, însoţită de nepotul de 5 ani, a povestit clipele de coşmar prin care a trecut. În momentul în care băieţelul a atins barele metalice care despart cărucioarele de cumpărături de la Kaufland a început să plângă şi să spună că s-a curentat.
Iniţial, bunica nu l-a crezut şi ca să îi demonstreze a pus şi ea mâinile pe barele respective, doar că mâinile i s-au încleştat pe bare din cauza curentului electric care trecea prin ele. Femeia a leşinat, iar când şi-a revenit a anunţat conducerea magazinului.
Culmea este că până și managerul magazinului Kalufland a fost curentat, potrivit postului TV citat.
În cele din urmă, femeia şi copilul a ajuns la spital pentru investigaţii suplimentare, starea lor este bună acum, victima a depus însă plângere la poliţie iar cazul a ajuns la procurori care fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
Culmea este că după două zile de la accidentul ce putea avea urmări tragice, în parcarea magazinului Kaufland se văd acele fire neizolate, iar angajaţii încă încercau să afle ce a provocat incidentul. Reprezentanţii magazinului au transmis că regretă incidentul pe care îl cataloghează ca fiind unul izolat şi au luat legătura cu o firmă specializată pentru a remedia defecțiunea.