Miercuri, 5 iunie 2024, planetele continuă să călătorească prin zodia Gemeni, iar Luna li se adaugă. Între atâtea idei și planuri, astrele ne averizează că este nevoie să facem o selecție atentă, să alegem cele mai importante acțiuni și să ne concentrăm asupra lor.
Tot în horoscopul zilei de mâine, 5 iunie, se produce conjuncția dintre Lună în Gemeni și Mercur în Gemeni. Mintea e activă, dorința de a împărtăși informații cu ceilalți, ridicată, iar capacitatea de a fi pe aceeași lungime de undă cu cei din jur, de top.
Berbec
Conjunctura astrală de mâine zdrobește cenzura! Așadar, nu-ți pune sub nicio formă lacăt la gură, căci adevărul este singurul care te va elibera. Vorbește din suflet – un alt amănunt important – și acceptă că se poate ca tonul tău să devină mai mușcător sau cuvintele mai dure, dar acest lucru nu înseamnă decât că te arăți așa cum ești tu, fără măști. Un pic de onestitate nu a dăunat nimănui.
Taur
Zeița Norocului îți surâde mâine în ceea ce privește situația financiară. Banii au lipici la tine, dar cel mai probabil nu îți vor intra direct în cont, mai degrabă îi vei atrage prin intermediul unui job promițător sau al unei alte șanse profesionale. E poate timpul să îți schimbi locul de muncă sau să îți muți sediul într-un alt oraș, astfel încât să îți îmbunătățești câștigurile. Pariază cu viața mâine!
Gemeni
Cunoaște-te pe tine însuți/însăți, s-a spus din cele mai vechi timpuri, și ceea ce vei obține va fi o oglindă a unei părți din adevărul absolut. Mâine, cu atât de multe planete în „ograda” ta, e clar că ești în centrul atenției Universului. Luna pune toate reflectoarele pe tine; fie că îți place sau nu, aceasta e situația, așa că te va ajuta să te lași dus/ă de val.
Rac
Învățătorul apare numai atunci când elevul e pregătit. Ai auzit de această vorbă? Sperăm că da, fiindcă ți se potrivește de minune în horoscopul de mâine. Oricine poate să fie acest mentor, așa că renunță la așteptări și ține-ți „urechile deschise”, neuitând însă să descui și „camera secretelor” dinăuntrul inimii tale.
Leu
Planetele se aliniază ca să îmbunătățească activitatea în grupuri. Le poți uni mai ușor pe rețelele sociale, așa că postează acolo ce anume îți dorești în perioada următoare. Fie că ai nevoie de un serviciu (unde mai poți găsi un meșter bun în ziua de azi?) sau tu ești cea care își oferă talentele, să știi că vei găsi imediat o reacție potrivită la cererea/oferta ta.
Fecioară
Cariera se află pe primul plan în prioritățile tale. Ca să poți avansa, însă, îți va prii enorm susținerea acordată de o persoană cu influență în câmpul activității tale. Important e să devii însă vizibil/ă în ochii săi, și acum e nevoie de eforturile tale în acest sens. Contactează-l, folosind canalele oficiale, și nu te bătut/ă dacă nu primești răspunsul imediat.
Balanță
Trăiește vibrant mâine! Te vei simți de parcă lumea ar fi scena ta, iar acum se ridică cortina pentru reprezentația vieții tale. E indicat însă să desfășori alte activități decât ai face-o în mod normal sau măcar să îndrăznești mai mult. Rezervă un bilet spre acea destinație de poveste sau înscrie-te la acel curs care ți-a atras mereu atenția, insistă astrele.
Scorpion
E vital în aceste momente să închei parteneriate dacă dorești să te dezvolți. Întreabă-te, în ce direcție ai dori să evoluezi? Fie că țintești un anumit job sau vrei să îți îmbunătățești performanțele fizice, cu siguranță există unul sau mai mulți oameni care te pot ajuta să îți îndeplinești țelul. Apropie-te acum cu precădere de cei care au obiective comune.
Săgetător
Discuțiile în care ești onest/ă și autentic/ă vor face mult bine relațiilor tale, spun astrologii. Nu te abține să spui ce crezi, mai ales când e vorba de convingeri adânc înrădăcinate. Mai bine să te dezvălui în toată splendoarea ta decât să joci un rol care nu te definește. E timpul deci pentru discuții de împăcare, pentru clarificări mult așteptate, dar și pentru dialoguri inspiraționale.
Capricorn
Ai impresia că a adopta o rutină de viață sănătoasă e o sarcină în plus de integrat pe lunga ta listă cu obiective? Nu e deloc așa! Dimpotrivă, să trăiești bine trebuie să fie în armonie cu tine. În loc de aceleași preparate gastronomice, introdu un fel de mâncare exotic, dintr-o cultură străină, pe care îți va face plăcere să îl pregătești, sau ia lecții de tango în loc să alergi pe aceeași pistă prăfuită.
Vărsător
Sentimentele tale au fiert prea multă vreme la foc înăbușit, lasă-le să ardă mâine, mai ales că îți vei scoate cât de curând pârleala. Dacă îți place cineva, fă-i o declarație. Până la urmă, ce ai de pierdut? ȘI dacă te va respinge, măcar vei ști că nu mai e cazul să pierzi timp inutil și că, după o perioadă de doliu emoțional, te poți reorienta spre cineva interesat.
Pești
Oamenii sunt diferiți, și o fire atât de tolerantă ca a ta ar trebui să înțeleagă instinctiv acest lucru. Dacă vei reuși să te conectezi însă cu cineva cu o altă filosofie de viață, poți învăța multe lucruri interesante. Așadar, în loc să încerci să îți impui propria viziune, ascultă-l cu atenție cum vorbește despre el/ea. Poți învăța ceva năucitor de important.