Investiții, investiții, investiții. Intrăm astăzi în linie dreaptă cu unul dintre cele mai așteptate programe de finanțare gestionate de Ministerul Energiei, programul Electric Up 2. Punem la dispoziția mediului de afaceri încă 450 de milioane de lei, bani nerambursabili”.

„Electric Up – Ciclul II – va începe oficial în data de 14 octombrie 2024, ora 08:00, iar termenul limită pentru depunerea proiectelor este 16 decembrie 2024.”

„Odată cu preluarea mandatului de ministru am demarat activități de reorganizare instituțională pentru deblocarea acestui program. În primele luni la minister, am finalizat Ciclul I, prin decontarea în timp record a unui număr de 1.525 de dosare, în valoare totală de 479,8 milioane lei.”

 
 

„Întreprinderile mici și mijlocii și persoanele juridice române care desfășoară activități în domeniul HORECA își vor reduce costurile cu energia electrică, prin instalarea de sisteme integrate. În premieră, vom finanța un pachet integrat: panouri fotovoltaice, stații de reîncărcare, plus stocare în baterii și sisteme alternative de încălzire/răcire (de ex., pompe de căldură)”.

„Creștem finanțarea până la 150 mii euro/beneficiar (față de 100 mii euro anterior), creștem puterea instalată până la 150 kW și alocăm bani pentru stocare (minim 30%, cu puncte bonus pentru proiectele cu mai mult de 50% stocare)”.

 
 

„Estimăm că se vor instala aproximativ 3.000 puncte de reîncarcare a mașinilor electrice, că vor fi puși în funcțiune cel puțin 100 MW producție energie verde prin panouri solare și 40 MW capacități de stocare a energiei electrice în regim de prosumator.”

„Suntem în plină revoluție energetică, avem aproape 14 miliarde de euro atrași pentru fiecare segment de activitate din energie, de la producere, stocare, noi tehnologii, rețele și infrastructură, până la eficiență energetică în sectorul public și privat”.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentBURDUJA: GRUPUL ENERGETIC NUMĂRUL 5 ROVINARI, GATA SĂ FIE PUS ÎN FUNCȚIUNE ȘI CONECTAT LA SISTEMUL ENERGETIC NAȚIONAL
Articolul următorPSD, LOVITURĂ PENTRU PENSIONARII MILITARI: SOCIAL-DEMOCRAȚII BLOCHEAZĂ PROIECTUL DE LEGE CARE ADUCE PENSII MAI MARI MILITARILOR ÎN REZERVĂ