Brandul german Pelikan, alături de Casa Majestății Sale, a realizat, după pregătiri care au început în anul 2017, o serie limitată a unui stilou, purtând numele Regelui Mihai I al României. Proiectul, inițiat pe timpul vieții Regelui Mihai, a primit consimțământul suveranului.

„Această iniţiativă este unică în lume, în toată istoria brandului nu a mai existat nicio altă personalitate pe plan naţional sau chiar şi mondial în onoarea căreia Pelikan să dedice o ediţie specială“, a declarat pentru zf.ro Horaţiu Nicolau, director general al Herlitz România, compania care operează local activitatea mai multor branduri, printre care şi Pelikan.

Brandul Herlitz este prezent pe piaţa din România din 1990, iar în 2012 a preluat şi brandul Pelikan, în acest moment coordonând prezenţa ambelor branduri în ţară şi în Republica Moldova. Astfel, compania Herlitz România coordonează toate operaţiunile din sediul central din Târgu-Mureş.

„Ideea aceasta de a lansa un instrument de scris în onoarea celui mai iubit monarh român s-a născut în 2016, pe de o parte pentru a onora uriaşa personalitate a Regelui Mihai I al României, un model de comportament şi trăire pentru întreaga lume, iar pe de altă parte pentru a evidenţia expertiza vastă şi istoria îndelungată pe care o are grupul nostru în crearea şi producerea de serii speciale sau limitate de instrumente de scris de lux.“, citat de zf.ro

Stiloul „Regele Mihai I al României –Ediţie Regală“, ce face parte din categoria instrumentelor de scris de lux, va fi disponibil în doar 300 de exemplare, toate realizate manual. Acestea se vor vinde online, prin înregistrarea în platforma dedicată LiteraDeRege.ro, iar costul unui stilou este de 3.800 lei.

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au participat, la Clubul Diplomatic, la festivitatea de lansare a acestui obiect creat, deopotrivă, cu artă și cu înalt meșteșug tehnic.

Primul exemplar al seriei ar fi trebuit să fie oferit Regelui Mihai. În seara lansării, compania a oferit stiloul Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, care a decis ca el să rămână drept “Stiloul Regelui” și să fie expus la Castelul Peleș.

Articolul precedentSăptămâna Prevenirii Criminalității. Programul din MUREȘ
Articolul următorVIDEO/TÂRGU MUREȘ: S-a inaugurat Centrul de Excelență în Stroke, care deservește 3 milioane de locuitori