Sâmbătă după amiază, la ora 17.32, pe DN 13 E 60, la km 149+200, între localitățile Găiești și Bălăușeri s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 4 vehicule.

Din primele cercetări, se pare că un bărbat de 42 de ani din județul Prahova, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei în vederea evitării oricărui pericol, într-o succesiune de curbe, în pantă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare lovind în partea dreapta, a sensului sau de mers, parapetul metalic după care a ricoșat pe sensul opus unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din județul Mureș, care l-a rândul sau a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula paralel cu acesta și care era condus de un bărbat din județul Vaslui.
De asemenea, autoturismul condus de bărbatul din județul Prahova a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula în spatele celui condus de bărbatul din județul Vaslui.
Accidentul s -a soldat cu 4 victime, toate din autoturismul condus de bărbatul din județul Prahova, respectiv 2 adulți și 2 copii minori, adulții fiind răniți ușor, iar copiii fiind răniți grav.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Articolul precedentAccidentul de la Albești s-a soldat cu 4 victime
Articolul următorSîmbăta neagră în Mureș: Accident cu 6 victime la Reghin