‘Autostrada electrică’ dezvoltată de E.ON în România a ajuns la 11 staţii de încărcare, după ce luna trecută a pus în funcţiune trei noi astfel de staţii de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice în oraşele Sovata, Gheorgheni şi Bacău, iar până în anul 2020 vor fi instalate 40.

Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene, prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF,) prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze, în total, 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect.

‘Planurile noastre anunţate în 2017 privind dezvoltarea unei reţele naţionale de încărcare a autovehiculelor electrice prind contur. Accesările staţiilor deja operaţionale ne arată că suntem pe drumul cel bun în a oferi clienţilor noştri o alternativă viabilă şi ecologică la vehiculele tradiţionale’, a declarat Dan Morari, director general al E.ON Energie România.

Cele trei noi staţii deschise la Sovata şi Gheorgheni (amplasate în locaţii MOL România) şi la Bacău se alătură celor opt deja puse în funcţiune, de către E.ON, în localităţile Iaşi, Târgu Frumos şi Cristeşti (jud. Iaşi), Taşca, Piatra Neamţ şi Roman (jud. Neamţ), Suceava şi Adjud (jud. Vrancea).

Articolul precedentINCENDIU: La Daneș a luat foc un microbuz
Articolul următorParfum de tuberoze, într-un eveniment unic în România, la doi pași de Sighișoara