Politicienii ar putea să treacă prin cursuri de educație financiară. La fel și managerii marilor companii care ar putea să înțeleagă mai bine procesele economice, listările la bursă, piețele de capital și cum să se comporte în fața riscurilor și a provocărilor din piață. Dezvăluirile au fost făcute de șefii ASF într-un demers jurnalistic unic în România, în direct la Realitatea PLUS. Cele mai importante personalități de pe piața de capital din țară au fost în platoul Realitatea Financiară 2022. 

„Câți dintre cei care se află în spațiul public n-ar avea nevoie de educație financiară înainte să ia decizii?”, a observat Daniel Apostol,  director de comunicare și educație financiară, ASF.

„Ei, iată o chestiune excepțională. Ce-ar fi să faceți un program de educație financiară pentru decidenții din spațiul public dar și pentru mulți dintre marii antreprenori”, a comentat Petrișor Peiu.

„Da, în premieră, pentru că m-ați provocat plăcut, vă spun că da, acest program este deja scris și avem discuții ca să-l facem. Exact la asta lucrăm, la un program de educație financiară pentru cei care, să le spunem corect, elegant, sunt lideri. Că se regăsesc lideri de companii sau lideri de entități sau lideri în administrație publică, da, sunt lideri”, a anunțat, în premieră, Daniel Apostol, la Realitatea PLUS.

Și românii obișnuiți au putut să afle la ce trebuie să fie atenți când vor să investească prima dată pe bursă și ce trebuie să învețe când speră la câștiguri mari și rapide atunci când tranzacționează, de exemplu, pe Bursa de Valori București.

„Până la sfârșitul anului trecut, Bursa de la București a depășit Bursa de la Budapesta. Sigur, Polonia este mult în fața noastră, Cehia este puțin deasupra noastră, dar este aproape, suntem acolo. Adică România, ca și Bursă, este unde trebuie”, a declarat Radu Hanga, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

„Nu trebuie să reacționăm la genul acesta de evenimente, să tranzacționăm rapid atunci când cursul unui titlu scade foarte mult, așa cum suntem tentați, în lipsa educației financiare adevărate, să vindem sau, atunci când prețul crește, să cumpărăm. Tocmai ăsta este rolul educației financiare”, a explicat Marian Siminică, director executiv al Institutului de Studii Financiare.

„În ceea ce privește listările și gradul de educație financiară. Și aici am văzut că am învățat din toate crizele. În ultimul an am văzut chiar o decuplare a pieței românești în anumite momente. În momentele de scăderi puternice externe, piața românească s-a menținut la scăderi relativ mai mici. De asemenea, am văzut creșteri foarte mari pe bursa românească anul trecut comparativ cu indicele DAX. Aceasta arată atât o maturitate a pieței, cât și o maturitate a investitorilor, în aceste vremuri”, a completat și Ovidiu Petru, director general pentru piața de capital, ASF.

Se spune că un investitor trebuie să se ghideze după dictonul „Investește atât cât îți poți permite să pierzi”. Înainte să faci prima investiție, trebuie să fii informat și să urmărești informațiile despre societatea la care cumperi acțiuni. Nu te lăsa impresionat de profiturile promise. Fii în permanență atent la ce ţi se oferă, mai ales în cazurile în care serviciile îți sunt oferite prin telefon, e-mail sau Internet. Pentru a fi un investitor rațional trebuie să fii informat și să elimini, pe cât posibil, emoția din decizia de investire.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentAtenție! Un mesaj FAKE News circulă pe canalul WhatsApp!
Articolul următorTot mai mulți români investesc în piețele de capital – Cum îți poți asigura o pensie decentă din banii tăi