Bobby Păunescu, regizor și președinte ARMIS, a anunțat, duminică seara, înființarea unei gărzi patriotice alături de deputatul Daniel Ghiță și cere autorităților din România să facă un cadru legislativ.
„România, pentru a evita haosul, anarhia, pentru a evita o situație în care trebuie să fim duși la alte puteri care sunt contrare intereselor României, există gărzile naționale, care, împreună cu jandarmii, apără instituțiile statului, că statul este al cetățeanului, nu al politicianului. Ar trebui ca cetățenii României să aibă posibilitatea, să aibă capacitatea să fie pregătiți ca în orice moment să apere instituțiile statului, mai presus de orice, teritoriul României.
Cerem autorităților din România, pentru că treaba asta este în interesul României, să facă un cadru legislativ nu numai pentru gărzile naționale, dar și pentru gărzile patriotice. Dacă nu faceți cadru legal, noi îl facem oricum. Nu vrem să facem nimic împotriva statului român, împotriva democrației din România. Este ceva ce îmi asum în nume personal”, a precizat Bobby Păunescu la un post TV.
„În 2015, am încercat să fac o unitate patriotică pentru a sprijini societatea, se numea ”Vlad Țepeș”. Toată lumea, la vremea aia, mi-a sărit în cap. SRI a intervenit atunci să vadă dacă este o unitate militară sau paramilitară, dar până la urmă s-a dovedit că nu. Trebuie să ne unim, trebuie să facem bine pentru țara asta, pentru că nu se știe cât o mai avem împreună”, a afirmat deputatul Daniel Ghiță.
„Evitați să tensionați mai mult situația. Noi știm sigur că sunt români care au grijă pe partea asta. Cetățeanul este suveran, iar dumneavostră sunteți servitorii cetățeanului. Mă refer la cei care activează în Guvern. Vom face în așa fel încât să fie publică, se poate înscrie, se poate verifica, lucrăm cu autoritățile statului, poate să verifice toate lucrurile astea, pregătire cu oameni ai legii care să fie acolo”, a mai transmis Bobby Păunescu.
Cătălin Berenghi, despre înființarea gărzii patriotice: „Este nevoie pentru apărarea țării”
Cătălin Berenghi, fost comandant în Legiunea Străină, a precizat că este nevoie de o astfel de înițiativă pentru apărarea țării.
„Sunt pro înființarea gărzilor patriotice pentru că este nevoie pentru apărarea țării și eu aș merge chiar un pic mai departe – reintroducerea stagiului militar, așa cum era înainte”, a explicat Cătălin Berenghi.
Bobby Păunescu este de părere că această pregătire dezvoltă dragostea față de țară și față de popor: „Cu siguranță ceea ce făceam în timpul școlii, făceam o minimă pregătire, trăgeai cu pușca. Era o chestiune care te pregătea, îți dezvolta dragostea față de țara ta, față de steagul tău, față de neamul tău, care la noi este călcat în picioare. Asta este o chestiune pe care vrem să o lucrăm cu autoritățile statului pentru a evita ceea ce este foarte greu de evitat”.