Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Reghin, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat şase percheziţii domiciliare, în judeţul Mureş. Au fost vizați trei bărbaţi, care ar fi sustras, din locuinţe, bani, bijuterii, ceasuri și carduri bancare, de pe care ulterior ar fi sustras bani.

La data de 28 ianuarie a.c., a fost oprit în trafic, pe raza localităţii Reghin, un autoturism, în care au fost identificaţi trei bărbaţi, de 50, 43, respectiv 30 de ani, din localităţile Tîrgu Mureş şi Corunca. Aceștia sunt bănuiţi că făceau parte dintr-un grup infracţional, specializat în furturi din locuințe cu chei potrivite.

În urma controlului, polițiștii au descoperit mai multe ustensile și chei false pentru deschiderea yalelor de apartament.

La aceeaşi dată, poliţiştii mureşeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, au efectuat șase percheziţii, pe raza localităţilor Tîrgu Mureș, Sâncraiul de Mureș şi Corunca, la locuinţele celor trei, precum şi la sediul unei societăţi comerciale, unde exista suspiciunea că aceştia ar fi valorificat bijuterii sustrase din locuinţe.

În urma percheziţiilor, s-a reuşit documentarea activităţii infracţionale a bărbaţilor,  care, în cursul lunilor decembrie 2018, respectiv ianuarie 2019, ar fi comis, prin folosirea de chei potrivite, 3 furturi din locuinţe de pe raza municipiului Reghin.

Persoanele în cauză ar fi sustras din locuinţe  bani, bijuterii, ceasuri, carduri bancare, de pe care ulterior ar fi sustras bani, cauzând un prejudiciu de peste 11.500 lei.

Faţă de cei trei bărbaţi, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar ieri, 29 ianuarie, instanţa de judecată a dispus măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale în cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi jandarmi ai Detaşamentului 4 de Jandarmi Reghin.

 

Articolul precedentHoț din Valea largă, tâlharii în bănci austriece
Articolul următorSute de mureșeni nu au acte de identitate valabile