Legal, angajatorii români nu-și pot obliga salariații să se vaccineze anti-COVID, pentru că nu au o bază pentru a solicita așa ceva. Tehnic însă, ei pot impune anumite condiții, invocând Codul Muncii, care le-ar permite să facă o selecție, potrivit unor avocați și specialiști în resurse umane. 

Din punct de vedere legal, a impune cuiva să se vaccineze este imposibil. „Legislaţia din România nu prevede obligativitatea vaccinării (…) şi nici obligativitatea efectuării oricărui tip de vaccin în vederea angajării sau a prestării anumitor activităţi, cu anumite excepţii extrem de specifice în cazul personalului din domeniul sanitar”, a explicat avocatul Anca Atanasiu potrivit realitatea.net.

În acest context, o astfel de solicitare poate fi considerată nejustificată, discriminatorie și chiar o alterare a dreptului la muncă.

Pe de altă parte, specialiștii în resurse umane sunt de părere că angajatorii pot găsi anumite abordări care să le permită să impună vaccinarea anti-Covid a salariaților. Două astfel de pârghii sunt condiția de A FI APT DE MUNCĂ și cea de SIGURANȚĂ LA LOCUL DE MUNCĂ. De aici poate deriva și strategia de cointeresare a angajatului, prin justificări de tipul „dacă vrei să ai/avem de lucru, trebuie să respecți condițiile.”

„Spre exemplu, firmele care fac cablaje, ca să respecte distanța aceea au pus un om la fiecare doi metri, dar înainte era un om pe fiecare metru. Însă odată cu această măsură au redus și volumele de lucru. Din acest motiv, acum, ca să se lucreze din nou la un metru unul de altul, se poate fi introdusă obligativitatea acestui vaccin”, a explicat Leonard Rizoiu, expert în HR, pentru wall-street.ro.

„Nu te obligă nimeni să-l faci, însă s-ar putea ca dacă vrei să te angajezi în compania asta să trebuiască să-l ai”.

Un alt argument este și acela că mai avem exemple de reglementări care, chiar dacă nu sunt prevăzute expres de lege, sunt solicitate. 

„Angajatorul poate să ceară cazier, deși legislația nu prevede că este obligatoriu, decât pentru anumite sectoare de activitate și la fel de bine poate veni să spună că nu poate angaja pe cineva care nu s-a vaccinat. Atât timp cât legislația nu îți spune că trebuie să faci asta, angajatorul poate să folosească legislația în favoare sa”, a declarat Corina Neagu, consultant în resurse umane.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 140. Umilință maximă pentru cercetătorii OMS veniți în China să investigheze originile coronavirusului
Articolul următorFOTO | Grav accident în judeţul Mureş! O persoană moartă şi alte două rănite după ce s-au răsturnat cu maşina