În Duminica Floriilor, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul credincioșilor din Târgu-Mureș.
IPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Înălțarea Domnului” – Catedrala Mare.
În cuvântul adresat celor prezenți, Arhiepiscopul Irineu a spus: „Mai sunt șase zile până la sărbătoarea Sfintelor Paști. Acum este timpul să ne întoarcem de pe calea pierzării, să ne curățim de omida fărădelegii și de uscătura păcatului așa cum curățim pomii din grădina noastră de crengile uscate, primăvara. Acum este timpul să plângem cu amar pentru toate răutățile noastre și să lăsăm ca lacrimile să curgă șiroaie ca ale Maicii Domnului lângă Crucea Golgotei, pentru că aceste lacrimi sunt cel mai bun burete de șters păcatele de pe tabla vieții noastre. Să nu uităm că ramurile verzi pe care le primim de Florii și le ținem în mâinile noastre sunt semnul predării noastre lui Hristos ca Domn și Împărat al universului, prezent în Biserică, «Ierusalimul Legământului celui nou»”.