De la începutul pandemiei de coronavirus şi până în data de 27 aprilie 2020, un număr de 70 de cadre medicale au fost declarate pozitiv cu COVID-19, iar 5 dintre acestea sunt declarate vindecate şi externate.

În raportarea de vineri, 24 aprilie, DSP Mureș anunța un număr de 55 de cadre medicale declarate pozitiv, ceea ce înseamnă o creștere cu 15 a acestui număr, în numai 3 zile.

Radio Târgu Mureș (RTM) relatează că “situația ar putea fi și mai dramatică, ne atrage atenția un ascultător Radio Târgu-Mureș, asistent pe o secție de COVID la Medicală 4, care dorește să-și păstreze anonimatul”

Conform mărturiei asistentei intervievate de RTM, “ieri pe Secția de ATI erau 13 (cadre medicale pozitive) și s-a mai confirmat aseară încă la 4, deci sunt 17 pe ATI. Și i-au dus la lucru pe cei confirmați că sunt asimptomatici și … apăi, veniți la lucru că nu avem cu cine lucra… Nu mi se pare normal. Și la Infecțioase II, e la fel. Am o cunoștință acolo care lucrează și tot așa mi-a zis că, uite și noi avem colegi infectați. Eu, știți de ce cred că ( se ascund lucruri n.r.) și e părerea multora? Le este frică să nu intrăm cumva și noi sub conducere militară. (Sunt mulți pacienți la ATI? Cam câte locuri sunt ocupate? n.r.) E cam gol, așa mi-au zis. E cam liniște, nu… n-avem mulți.”

Conducerea Spitalului Județean Mureș confirmă că în această dimineață erau COVID pozitiv 17 cadre medicale de la secția ATI.

Îmbolnăvirile par să fie provocate de un asistent cu simptome, astfel că toate cadrele medicale de la ATI sunt testate.

Din cele 168 de persoane care lucrează în Secția ATI, astăzi mai urmează să fie testate 30, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, dr. Daniel Porav:

“A fost un caz simptomatic care a fost anunțat de șeful de gardă de pe Terapie Intensivă, motiv pentru care s-a făcut testarea acestui cadru, asistent medical iar rezultatul a fost pozitiv. În momentul acela, am făcut o anchetă epidemiologică și am decis ca toate cadrele medicale de pe Terapie Intensivă să fie testate. Dintre cadrele testate, doar una a fost simptomatică iar restul au fost total asimptomatici, dintre cei diagnosticați. (Aceste cadre medicale asimptomatice) nu merg la serviciu. Cei care au fost pozitivați, chiar dacă sunt asimptomatici, sunt deja internați toți, fie la Clinica de Boli Infecțioase, fie pe Gh. Marinescu 1, dar cu siguranță nu au mers la muncă.”

Articolul precedentKlaus Iohannis, prima conferință de presă de la începutul pandemiei de coronavirus. Anunț important pentru români
Articolul următorCreștere UȘOARĂ a numărului de infectări, în Mureș. 5 cazuri în plus, față de ziua de ieri