Anumite site-uri locale de știri și oameni politici exploatează criza coronavirus, pentru a aduce atacuri josnice la adresa prof.univ.dr. Theodora Benedek, după ce aceasta s-a autoizolat la domiciliu.

Theodora Bendedek a participat la o ședință a Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal, unde a fost prezent și senatorul de Constanța, Vergil Chițac, diagnosticat astăzi cu coronavirus.

Participant și el la ședința de luni, Ludovic Orban s-a izolat la Vila Lac 1, la fel cum ]n autoizolare sunt toți membrii Biroului Politic Național.

Premierul interimar a mai spus că miniștrilor și membrilor BEX li se vor lua probe, pentru a fi diagnosticați.

Iată cum o situație normală într-o situație de pandemie, poate aduce pe malurile Poklosului interpretări aberante, menite să mai smulgă în mintea bolnavă a unora câteva amărâte de voturi, pe lângă cele ale familiilor lor.

Prof univ dr. Theodora Benedek a transmis un mesaj, pe care îl redăm integral:

“Fac aceste precizări pentru a lămuri informațiile aberante și jalnic politicianiste, apărute deja în spațiul public, conform cărora „se știa de zilele trecute că senatorul Vergil Chițac este suspect de infecție”.

Am aflat despre diagnosticul colegului meu la finalul ședinței de astăzi a Consiliului Local al municipiului Târgu Mureș, printr-un telefon oficial de informare din partea conducerii PNL, la ora 12, imediat după votul din Consiliul Local.

Vă asigur că prin profesia mea sunt perfect conștientă de orice risc medical și nu aș supune pe nimeni vreunui pericol.

În acest context, voi acționa în instanță instituțiile fantomă de presă și persoanele fizice care răspândesc informații false și aduc atingere imaginii mele umane și profesionale. Deocamdată, le transmit doar să le fie rușine pentru exploatarea în scop electoral a unei situații de criză la nivel mondial.

Context:

În cursul zilei de luni, am participat la ședința Biroului Politic Național al PNL, unde am primit nominalizarea pentru candidatura la funcția de primar al municipiului Târgu Mureș.
La ședință a fost prezent și senatorul PNL de Constanța, Vergil Chițac, care astăzi a fost testat pozitiv cu coronavirus.

În momentul imediat următor aflării acestei informații, am intrat în autoizolare la domiciliu.
Nu prezint simptome, dar mă voi supune reglementărilor legale, la fel ca premierul Ludovic Orban, membrii Guvernului și colegii mei din PNL. Trebuie să fim responsabili, indiferent de pozițiile pe care le ocupăm și să urmăm întocmai recomandările autorităților.

Conform reglementărilor legale, voi rămâne în autoizolare la domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile, de la data ultimului contact cu o persoană confirmată.

În acest timp, voi fi monitorizată de medicul de familie și de Direcția de Sănătate Publică.

Vă țin la curent cu evoluția stării mele de sănătate.”

 

Articolul precedent39 de mureșeni sunt în carantină și 14 așteaptă testul coronavirus
Articolul următorRaed Arafat, la Realitatea PLUS: Putem intra în scenariul 3 în scurt timp. Clar ne așteptăm la creșterea bilanțului COVID-19