Miercuri, la ora 11.00, au început audierile noilor miniștri în Parlament. Primii miniștri care au primit aviz favorabil în comisii au fost: Cristian Ghinea, propus ca ministru al Fondurilor Europene, Adrian Oroș, ministrul Agriculturii și Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii. La ora 15:00 începe plenul în care premierul desemnat Florin Cîțu va cere votul de încredere.

Stelian Ion, aviz favorabil

Stelian Ion a primit 41 de voturi pentru și 26 împotrivă.

Ministrul propus la Justiție, Stelian Ion, a declarat miercuri în timpul audierilor din comisiile juridice ale Parlamentului că „DNA trebuie întărită pentru a reporni motoarele”.

”Vă spun răspicat că una dintre primele măsuri pe care le vom lua este aceea de a desființa Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Nu a fost concepută așa cum trebuie de la început.

DNA trebuie întărit, din punct de vedere logistic, al resurselor umane, pentru a reporni motoarele”, a anunțat Stelian Ion.

Prioritățile la capitolul Justiției din programul de guvernare al Cabinetului Cîțu – La ce ar trebui să ne așteptăm

Ministrul Culturii, avizat pozitiv

Ministrul propus pentru portofoliul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a fost avizat favorabil în comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu 13 voturi „pentru” şi 6 „împotrivă”.

Executivul Cîțu. Programul de guvernare. Cultură: Reorganizarea din temelii a sectorului

Sorin Cîmpeanu a trecut de comisii

Ministrul Educației a primit 20 voturi pentru și 13 împotrivă.

Principala măsură din programul de guvernare al Cabinetului Cîțu în domeniul Educației, susținută de ministrul Sorin Cîmpeanu, o reprezintă operationalizarea și implementarea proiectului România Educată, deziderat inclus și în Strategia Naționala de Apărare a Țării, adoptată de Parlamentul României.

Sorin Cîmpeanu a declarat la audierile din Parlament, întrebat când se vor redeschide școlile și grădinițele, că “toți ne dorim să începem școala cât mai repede în format clasic și vom începe școala cât de repede ne va permite situația epidemiologică. Cunoaștem că e foarte dificil să organizezi școala online, cu precădere în educația timpurie și în învățământul primar. Nu este simplu nici în învățământul gimnazial și nici în cel liceal”.

Criza generată de COVID-19 a dus la o regândire a priorităților în domeniul Educației. Care sunt acestea

Virgil Popescu, avizat pozitiv pentru Ministerul Energiei

Virgil Popescu a primit aviz favorabil în comisiile de specialitate pentru a ocupa portofoliul Energie în viitorul Guvern Cîţu. Au fost 31 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă”.

„Am primit aviz pozitiv. Mă bucur pentru acest lucru. Pentru mine e a patra audiere, ce am spus la prima audiere m-am ţinut de cuvânt, că vorbim de ajutorul pentru Complexul Energetic Oltenia, că vorbim de reactoarele de la Cernavodă, toate sunt în stadiul în care se pot apuca de investiţii pe viitor”, a declarat Virgil Popescu miercuri la Parlament.

Prioritățile guvernului Cîțu – obiective AMBIȚIOASE în domeniul Energiei: O parte din redeverențele din Marea Neagră, direcționate către pensii

Ministerul Sănătății – OBIECTIVE: Creșterea finanțării, investiții în infrastructură și atragerea de personal în sistem

Planificarea audierilor:

De la ora 11.00, sunt audiați Sorin Cîmpeanu – ministrul Educației și Stelian Ion – ministrul Justiției, Bogdan Gheorghiu – ministrul Culturii, Adrian Oroș – ministrul Agriculturii, Cristian Ghinea – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Nicolae Ciucă – ministrul Apărării Naţionale, Virgil Popescu, ministrul Energiei, Raluca Turcan – ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Începând cu ora 12.00, trec pe la audieri: Lucian Bode – ministrul Afacerilor Interne, Attila Cseke – ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Bogdan Aurescu – ministrul Afacerilor Externe, Claudiu Iulius Gavril Nasui – ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, iar la 13.00 sunt programați: Cătălin Drulă – ministrul Transporturilorși Infrastructurii, Tanczos Barna – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Vlad Voiculescu – ministrul Sănătăţii, Alexandru Nazare – ministrul Finanţelor și Cristian Sergiu Teleman – ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

 

Articolul precedentMureșean, reținut 24 de ore, pentru furt calificat
Articolul următorBilanț coronavirus 23 decembrie: 5.459 de cazuri noi și 130 de decese