Au început înscrierile online la grădiniță pentru copiii care care nu au frecventat până acum acest tip de învățământ. Înscrierile se vor desfășura în două etape: 8 iunie – 3 iulie și 20 iulie – 10 august și pot fi făcute online, telefonic sau prin fax, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației.
 
 
Cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11 – 31 august.
 
Pentru înscriere, părinții pot comunica unității de învățământ prin poștă electronică, telefonic sau fax, datele necesare pentru a fi introduse în aplicația specifică din Modulul SIIIR – Înscriere la grădiniță 2020-2021.
 
În situația în care, într-o unitate de învățământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.
 
Criteriile generale de departajare sunt următoarele:
  • existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
  • existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
  • existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;
  • existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, însoțit de certificatul de orientare școlară, eliberat de Comisia de orientare școlară și profesională.
Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti (ISJ/ISMB) până la data de 29 mai 2020) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale, conform Ministerului Educației.
 
Ministerul Educației a aprobat în 5 mai procedura și calendarul privind înscrierea/reînscrierea în învățământul preșcolar pentru anul școlar 2020-2021.
 
Reînscrierea copiilor care au frecventat grădinița şi doresc să o frecventeze și în anul școlar 2020-2021 s-a desfășurat în perioada 25 mai – 5 iunie.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedent20.604 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 în România
Articolul următor100% TU DECIZI! Ionel Arsene, Revelion cu Dragnea și Irina. Ascensiunea meteorică a baronului de Neamț