Valentin Bretfelean a fost numit în funcția de președinte al organizației Târgu Mureș a Partidului Mișcarea Populară (PMP).
“Mi-am propus să acționez exclusiv constructiv, pentru că Târgu Mureșul este văduvit de lucruri bune”, a spus Bretfelean, care a menționat prioritățile pe care le are, din poziția de lider al PMP Târgu Mureș.
„Vom promova proiecte pentru remedierea circulației rutiere, care suferă din cauza lipsei unei centuri ocolitoare și vom milita pentru construirea unei parcări în Centru și în zona Spitalului Nou”, a spus Bretfelean, care promite “demersuri clare privind Zona Metropolitană, care există, dar lipsește cu desăvârșire. Primarii din comunele învecinate nu au recunoscut Târgu Mureșul ca un factor dinamizator, așa cum se întâmplă în toată lumea. Vom lua legătura cu primarii, pentru a face Zona Metropolitană să funcționeze”.
Printre obiectivele enunțate de Bretfelean se numără și transportul urban. “Trebuie să determinăm să se creeze linii și autobuze pe mai multe zone, cum ar fi cea a Spitalului, dar la Târgu Mureș suferă și salubritatea. Nu mai avem unde și nu mai are cine să ducă gunoiul”.
Valentin Bretfelean are 54 de ani și a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi a Ministerului de Interne, arma informații. A absolvit apoi și Facultatea de Politie din cadrul Academiei „Alexandru Ioan Cuza” din București, a urmat cursurile postuniversitare ale Facultății de Drept a Universității „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca și masteratul „Elitele și proiectele de construcție europeană” , în cadrul Facultății de Știinte și Litere a Universității „Petru Maior” din Târgu-Mures.
Valentin Bretfelean a fost, în timp, angajat al Serviciului Român de Informații, prefect de Mureș, director executiv și director executiv adjunct al Poliției Locale Târgu Mureș.