Singurul profesor Merito din Tîrgu Mureș a povestit, în exclusivitate pentru realitateademures.net despre #MERITO SummerCamp. Aceasta a fost a treia reuniune de vară cu primele generaţii de profesori MERITO, profesori invitaţi, lideri de business din echipa MERITO şi experţi.
“Tabăra de vară Merito a fost extrem de intensă, am lucrat împreună cu membrii Romanian Business Leaders la proiecte concrete care să facă bine profesorilor: să vindece o imagine deformată a nobilei meserii de dascăl, să aducă un suflu nou celor obosiți și descurajați, să dea direcție profesorilor care și-au uitat menirea. Nimic nu se întâmplă dacă doar ne lamentăm, iar schimbarea e condiționată de pași mici, făcuți cu îndârjire, în direcția bună. Ceea ce este esențial însă, este că noi, profesorii, nu ne mai simțim singuri pentru că o comunitate a oamenilor de afaceri este dedicată aceluiași scop: educație de calitate pentru toți copiii României. Tabăra Merito mi-a insuflat încrederea că se poate!”, ne-a spus Briena Stoica.
Pentru un portret mai amplu al profesoarei de engleză de la Colegiul Național “Al. Papiu Ilarian” din Tîrgu Mureș, redăm un fragment din prezentarea pe care i-au făcut-o inițiatorii proiectului #Merito:
Briena Stoica are 37 de ani și vorbește la fel de repede pe cât face lucrurile să se întâmple. Uneori trage aer în piept și se întreabă dacă nu cumva e prea mult, ca apoi să continue, cu și mai multă forță.
E profesoară de engleză la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, din Târgu Mureș – unde a absolvit și ea liceul, astfel că unii dintre colegi i-au fost, odată, profesori. A fost singura din generația ei care și-a ales pentru BAC literatura universală, pentru că asta o pasiona. A făcut Litere, specializarea Engleză-Română, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, nu pentru că ar fi vrut neapărat să devină profesoară, ci pentru că voia o facultate care s-o lase să citească mult. A întâlnit niște profesori speciali, de la care a învățat critică literară engleză, și a continuat cu un masterat tot la Sibiu, în studii culturale britanice și americane și o disertație despre scrierea postmodernă și realistă despre Holocaust.
La Papiu a venit în 2004, după un an de predat la două școli generale. S-a titularizat în 2005 și a luat a doua notă pe județ, din peste 130 de candidați.
Încă de la începutul carierei a fost avidă să îmbogățească viața elevilor prin orice metodă. De exemplu, printr-o întâmplare, a aflat de organizația olandeză Atlantic Bridge, cu care a reușit să ducă 13 elevi de liceu două săptămâni în Olanda. Nu la școală, ci pur și simplu ca să vadă cum trăiesc tinerii de vârsta lor, ce valori și interese au, ce mănâncă și pe ce cheltuiesc banii. A ales copii din familii mai modeste, care nu ieșiseră niciodată din țară – nici măcar nu conta câtă engleză știau.
Curând și-a dat seama că i-ar trebuit 12 ani ca să ajungă la gradul I și la un salariu cât de cât decent – în primii ani, câștiga 1.100 de lei. Dar un doctorat ar fi grăbit procesul. Așa că, între 2007 și 2012, a făcut doi copii și un doctorat (câștigase o bursă POSDRU care i-a permis să își scrie teza de acasă). În 2012 s-a dus și la un stagiu de trei luni la Universitatea din Northampton, Marea Britanie.
S-a întors la catedră în ianuarie 2013 și a găsit cu totul alți copii. Lăsase „niște obrăznicuți” pe care se lupta să îi țină în frâu, și a găsit niște elevi care stăteau cu pixul în mână, atenți să vadă dacă are ceva interesant de spus.
Îi place când elevii ei dezbat, înțeleg câte o ironie sau îi spun: „Teacher, asta o știu de la dumneavoastră”. Crede că datoria ei e să scoată ce e mai bun din ei și e convinsă că mulți au aptitudini de care nu sunt conștienți, așa că îi provoacă. Să scrie, să meargă la concursuri, să dea testele de limbă. „Surprinderea lor, când văd că pot, e cea mai mare bucurie a mea.”
Ca parte din această misiune, în 2007 a introdus un curs opțional de debate. Veneau și elevi din alte clase, atât de îndrăgit era, dar a apucat să-l țină doar două luni, fiindcă a intrat în concediu de maternitate. Cinci ani nu l-a continuat nimeni. Când s-a întors, două eleve au intrat peste ea la clasă și au rugat-o să le însoțească la concursul Tinerii dezbat, organizat de ARDOR. Ca să se pregătească, Stoica a făcut un curs de trei zile din care n-a înțeles mare lucru, dar i-a plăcut și s-a pus pe învățat.
A format o echipă de trei elevi, dintre care doi sunt acum studenți la Drept, și, după doar două luni, au câștigat etapa regională. La fel, anul următor. Apoi, a învățat și să arbitreze competițiile, devenind unul dintre cei mai bine cotați arbitri.
Așa s-a înființat clubul de debate al colegiului – primul din oraș –, dar Stoica simțea că nu e suficient. Ca să-și mențină elevii motivați, a avut ideea unui concurs orășenesc de dezbateri în engleză, Agree to disagree. Au venit și elevi din alte licee și, ulterior, și din Sibiu, după ce Stoica și-a convins o fostă colegă de la Colegiul „Gheorghe Lazăr” să înființeze un club acolo. În 2018, competiția a ajuns la a cincea ediție, iar copiii i-au promis că o vor continua și fără ea.
Debate-ul este un câștig extraordinar ca metodă educațională, consideră Stoica, pentru că dezvoltă gândirea critică și îi învață pe copii să se documenteze singuri, într-un sistem care, altfel, le servește doar informații gata mestecate. De fapt, și-ar dori ca profesorii să aibă mai multă libertate în a alege cum predau și să fie creditați cu mai multă încredere că știu ce fac. Și și-ar mai dori un sistem eficient de comunicare între profesori, prin care să facă schimb de resurse educaționale și să învețe unii de la alții. „Sunt convinsă că mai sunt și alte profe de engleză care muncesc la fel de mult ca mine.”
Acum, Stoica e din nou într-un fel de pauză. În mai, anul trecut, a intrat în concediu de maternitate cu al treilea copil, un băiețel de opt luni, și preconizează că se va întoarce la clasă în primăvara lui 2019. Se întreabă dacă va face la fel de multe. A numărat și și-a dat seama că mai mult de jumătate dintre weekenduri le petrecea la școală, cu vreun concurs sau vreo olimpiadă. Ani la rândul a simțit că își vede copiii numai în vacanțe. Chiar și așa, spune că nu face nimic extraordinar, ci își face doar meseria bine.
