Scene parcă desprinse dintr-un film, surprinse în Târgu Mureș. Un bărbat de 40 de ani a fost bătut crunt, vineri, în urma unei altercații în trafic. După ce soția lui a claxonat un grup de persoane, acestea ar fi sărit la ceartă.

Omul s-a dat jos din autoturism și susține că a fost lovit cu pumnii și picioarele de trei bărbați și o femeie de etnie romă, care s-au făcut apoi nevăzuți. Bărbatul a sesizat autoritățile, care au deschis un dosar penal.

„Am ieșit de pe bancheta din spate și am zis către el: Ce vrei mă, să o bați pe nevasta mea? Atunci…m-a plesnit și a venit și mama lui prin spate, după cum se vede şi în filmare, m-a lovit cred cu ceva în cap, că nu îmi amintesc. Am căzut jos! Se vede că am căzut jos şi cât eram de ameţit și jos s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Aţi văzut în filmuleţ. M-au bătut măr. Am două coaste rupte, doi dinți săriți, ochiul mi-i vânăt”, povestește victima.

„În urma cercetărilor efectuate de către polițiști a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe, fiind efectuate cercetări pentru lămurirea împrejurării comiterii faptei”, spune Ramona Varodi, purtător de cuvânt IPJ Mureș.

sursa: Digi24

Articolul precedentInițiativă inedită a senatorului Cristian Chirteș
Articolul următorASTĂZI: Accident în Sovata