Consiliul Teritorial Permanent al UDMR a luat decizia demiterii președintelui UDMR Târgu Mureș, Vass Levente. Funcția a fost preluată de președintele UDMR Mureș, Péter Ferenc.
Liderul UDMR Mureș, Péter Ferenc a precizat că s-a hotărât, de comun acord, ca pe viitor, conducerea organizații municipale să fie subordonată direct organizației județene și Biroului Executiv. Deputatul Vass Levente va face parte din Biroul Executiv, dar va fi direct subordonat organizației județene.
„În comună înțelegere, organizația județeană va duce responsablitatea până în 2020 decembrie”, a fost răspunsul scris transmis de Vass Levente la întrebările Agenda de Mureș.
“Rămâne de văzut care va fi atitudinea conducerii județene a UDMR față de consilierii locali acuzați că au pactizat cu echipa Florea-Maior, printre aceștia numărându-se Magyary Elod, Csiki Zsolt sau Makkai Grigore care este și viceprimar al municipiului Târgu Mureș. Reamintim că anterior deciziei de dizolvare a Biroului Politic al UDMR Tîrgu-Mureș, fapt care a dus la demiterea lui Vass Levente, au fost înregistrate mai multe demisii în UDMR Târgu Mureș. Printre acestea s-a remarcat cele ale Juditei Furo și a lui Bako Szabolcs, acesta din urmă fiind considerat omul de încredere al lui Borbely Laszlo, dar și cea a lui Soos Zoltan, care a anunțat că renunță la toate funcțiile deținute în UDMR Târgu Mureș deoarece organizația are nevoie de o restructurare”, scrie Agenda de Mureș.