Cinci persoane au fost rănite grav, trei dintre acestea necesitând descarcerare din partea echipajelor Inspectoratului Pentru Situaţii de urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui accident rutier produs între două autoturisme, pe o stradă din Târgu Mureş.

„Pompierii militari mureşeni au fost solicitaţi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de descarcerare şi prim ajutor medical la un accident rutier produs pe strada Libertăţii din municipiul Târgu Mureş. S-au deplasat la locul evenimentului forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Mureş, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare şi trei ambulanţe SMURD, dintre care una Terapie Intensivă Mobilă. În sprijin au fost alocate şi două ambulanţe SAJ (…). În total au rezultat cinci victime, patru de gen masculin – trei de cod galben şi una de cod roşu, respectiv una de gen feminin – cod roşu, toate conştiente”, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, locotenent Alexandra Căluşeri.

Toate cele cinci victime au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la UPU SMURD Târgu Mureş.

AGERPRES

Articolul precedentDIANA ȘOȘOACĂ DEZVĂLUIRI INCENDIARE DIN JOCURILE DE CULISE DE LA BRUXELLES: ”SUNT SATANIȘTI, CREDEȚI-MĂ”
Articolul următorFOTBAL: REZULTATELE SERII DE MIERCURI DIN EUROPA LEAGUE