Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș organizează, în iunie 2019, a doua ediție a concursului național de mountainbike UMFST Bike Days!
„La prima ediție ne-au fost alături peste 2.500 de persoane. Aproximativ 250 de cicliști elite și amatori din întreaga țară au concurat pe traseele spectaculoase de tip XCO și XCP și peste 150 de copii au participat la întrecerile destinate lor. Vă mulțumim! Suntem bucuroși că ne-am atins țelul de a transmite un stil de viață sănătos, de a implica comunitatea locală și academică și de a organiza acest eveniment pentru atât de mulți sportivi pasionați și dedicați”, se arată în comunicatul organizatorilor.
Anul acesta există trei noi categorii de concurs. În zilele de 15 și 16 iunie 2019, Cross-Country-Marathon (XCM), respectiv traseul destinat bicicletelor E-Bike. Ziua de 1 iunie 2019 va fi sărbătorită prin activități interactive, suprize și premii pregătite celor mici și va cuprinde concursul de biciclete pentru copii, pe categorii de vârstă, și un nou concurs Family, la care copiii vor concura însoțiți de părinți. Cu această ocazie, dorim să ne aducem contribuția la crearea unor obiceiuri pozitive în dezvoltarea lor fizică, cognitivă și socială.
La fel ca anul trecut, concursul UMFST Bike Days este coordonat de Lucian Logigan și se adresează sportivilor din categoriile elite și amatori. Pentru a intra și mai bine în atmosfera de concurs, competițiile vor fi transmise LIVE pe Facebook!
Sub sloganul #notjustabikecontest, participanții se vor putea relaxa la complexul acvatic al Universității, la evenimentul Chill&Vinyl, cu muzică de pe vinyl-uri, proiecții, mapping 3D și lumini și multe alte momente special pregătite pentru ei.
Informații suplimentare despre trasee și program se pot obține accesând site-ul: www.bikedays.umfst.ro.
Înscrierile se realizează online: https://bikedays.umfst.ro/inscriere/