Animalele de la Grădina Zoologică din Tîrgu Mureş au parte de o alimentaţie specială, pentru zilele călduroase. În meniul lor predomină fructele şi legumele, dar este suplimentată şi cantitatea de apă. Padocurile sunt construite astfel încât exemplarele de la Zoo au parte de umbră şi soare, în acelaşi ţarc. Fiecare animal beneficiază de mai multe adăpătoare, care sunt amplasate în spatele cuştilor, unele din ele, departe de ochii vizitatorilor. Îngrijitorii schimbă apa animalelor de cel puţin trei ori pe zi, informează Serviciul relaţii publice interne şi internaţionale al Primăriei municipiului Tîrgu Mureș.
Grădina Zoologică din Tîrgu Mureş, una din cele mai mari din Europa de Est găzduieşte aproximativ 800 de animale. 150 de specii răspândite pe glob pot fi admirate de vizitatori. Piesele de rezistenţă sunt: elefantul, girafa, zebra Greva sau mandrilele, care pot fi privite exclusiv la Grădina Zoologică din Tîrgu Mureş. Programul de vizită este între orele 09,00 şi 18,00.
Sezonul estival a adus, până acum, la fiecare sfârşit de săptămână, în medie, peste 5000 de vizitatori, din ţară şi străinătate.