Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu specialiştii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş au aplicat  sancțiuni contravenţionale de peste 24.000 de lei, în urma unor controale efectuate pe raza judeţului Mureş, pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor cu produse specifice sărbătorilor pascale.

În perioada 19 – 25 aprilie a.c.,  poliţiştii  specializaţi în investigarea criminalităţii economice au efectuat mai multe acţiuni la societăţi comerciale, precum şi în pieţele agroalimentare de pe raza localităţilor Tîrgu Mureş, Reghin,  Tîrnăveni, Luduş, Iernut şi Miercurea Nirajului, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit de mărfuri, fiind verificaţi agenţi economici şi persoane fizice care desfăşurau activităţi de comercializare a produselor specifice sărbătorilor pascale.

În urma controalelor au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 24.400 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale de natură economică.

La acţiuni, alături de poliţişti au participat şi specialişti din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş.

 

Articolul precedentCentru ultramodern pentru studenții din Târgu Mureș
Articolul următorComercianții își amenajează căsuțele de la Platoul Cornești