În calitate de președinte al Grupului de prietenie cu Republica Macedonia de Nord din Parlamentul României, senatorul mureșean Cristian Chirteș (PNL) s-a întâlnit, la Skopje, cu Președintele Parlamentului Republicii Macedonia de Nord, Talat Xhaferi.

“Aduc acasă mulțumirile gazdelor noastre pentru sprijinul acordat de România în timpul Președinției Consiliului Uniunii Europene, pentru ca Republica Macedonia de Nord să devină parte a UE”, a declarat Chirteș, care spune că “am pledat pentru consolidarea și intensificarea cooperării parlamentare și economice, în special în turism și comerț, ca segmente importante ale vieții sociale din ambele țări. Consider că acordurile bilaterale, care pun capăt problemelor politice, reprezintă o contribuție uriașă la consolidarea unei Europe puternice.”

În marja Summit-ul NATO de la Londra, senatorul PNL Cristian Chirteș, care este și membru în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI a avut, de asemenea, o întâlnire pe teme de apărare și securitate, chiar cu Președintele Comisiei pentru apărare și securitate, Hari Lokvenec.

Au mai participat președintele Comisiei de supraveghere a implementării măsurilor de interceptare a comunicării, Emil Dimitriev și membrul în Comisia pentru supravegherea activității Agenției de Securitate Națională și Agenției de Informații, Trajco Dimkov.

Delegația României, condusă la aceste întâlniri de Cristian Chirteș, a mai fost compusă din Mariana Venera-Popescu, parlamentar și Gabriel Nicola, ministru plenipotențiar la Ambasada României în Republica Macedonia de Nord.

Articolul precedentProxenet arestat. Câștiga 1.500 de lei pe zi, inclusiv în Târgu Mureș
Articolul următorDemisie cu ironii a prefectului de Mureș. Ședință de Guvern, la ora 15