Trimiterea unui sistem PATRIOT în Ucraina se află pe agenda discuțiilor. Președintele Klaus Iohannis ar urma să anunțe, totodată, dacă își menține candidatura pentru șefia NATO.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, joi, în şedinţă la Palatul Cotroceni.

Pe agendă se va afla și posibilitatea trimiterii unui sistem Patriot în Ucraina.

Discuțiile vor începe la ora 13:00.

De asemenea, în cadrul şedinţei vor fi analizate şi alte teme de actualitate din domeniul securităţii naţionale.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia NATO, în condiţia în care Ungaria şi Slovacia şi-au anunţat susţinerea pentru premierul olandez Mark Rutte.

România a rămas singura ţară din Alianţă care face opinie separată.

„Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea şi opiniei publice”, a afirmat şeful statului, miercuri, în conferinţa de presă comună cu omologul italian, Sergio Mattarella.

Ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a avut loc în februarie.

Articolul precedentCanicula restricționează traficul greu, joi, pe drumuri din 15 judeţe
Articolul următorPetiție online pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin