În ziua de Paște, dar și în următoarele, vremea va fi caldă, dar instabilă, marcat de fenomene precum ploi torențiale cu fulgere, intensificări ale vântului.

Valorile termice maxime în perioada pascală vor fi generoase şi vor ajunge chiar şi la 22 de grade Celsius, a declarat meteoșrologul Floirinla Georgescu, într-o intervemnție la Realitatea Plus.

 

Cei de la munte și din vestul țării trebuie să se pregătească de vijelii puternice 

„Pe parcursul averselor vom consemna vijelii, pentru că vitezele la rafală vor putea depăși 60-65 kilometri pe oră și de asemenea izolat căderi de grindină, iar la munte, în special în zona Carpaților Meridionali și de Curbură la altitudini mai mari vor fi  rafale de peste 80-100 kilometri pe oră,” a mai spus Elena Mateescu.

„Pentru ziua de mâine, sâmbătă, vom avea o vreme caldă la nivelul întregii ţări în partea de sud şi est, cu maxime între 12 şi 22 de grade şi minime între -1 grad şi 11 grade. Vor fi înnorări temporar accentuate în rest, cu descărcări electrice local în nord, centru, vest şi, izolat, în rest”, a spus Mateescu.

 

În prima zi de Paşte, vremea va avea caracteristici normale pentru ac”Vom avea maxime cuprinse între 13 şi 22 de grade, cu cele mai mari valori în nord-vest, şi minime între 5 şi 10 grade. Din acest punct de vedere, vremea va fi şi instabilă, în sensul de temporar accentuată, în vest, centru şi nord, local în sud-est. Noaptea, şi în rest, pe alocuri”, a precizat specialistul.

Vremea nu-și va schimba aspectul nici în primele 2 zile ale săptămânii. De altfel, până la finalul luni se va păstra acest aspect de vreme instabilă, cu temperaturi în general normal, dar cu un regim al precipitațiilor excedentar, a mai declarat Elena Mateescu.

 
 
Articolul precedentDe ce NU trebuie sa urezi de Paste „Sarbatori fericite!” – ce spune Biserica: e pacat mare
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET