Guvernul a început să adopte hotărârile privind înlocuirea prefecților.

Primul pe lista Cabinetului Orban este prefectul Vasluiului, care și-a înaintat demisia din funcție încă de pe data de 5 noiembrie, însă ministrul Afacerilor Interne l-a rugat să rămână pe funcție până după primul tur al algerilor prezidențiale.

Este o demisie de onoare! Am înțeles sa fac acest lucru pentru ca Guvernul care m-a susținut și care a susținut toate proiectele județului in ultimii doi ani și jumătate tocmai a fost demis. Plec cu sentimentul datoriei împlinite!”, a spus fostul prefect de Vaslui. Până la numirea unui nou prefect, activitatea instituției va fi coordonată de subprefectul în funcție.

Mara Togănel, vicepreședinte al PNL Mureș și președinte al OFL Mureș este cea mai vehiculată opțiune pentru funcția de prefect al județului Mureș.

Senatorul Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș a declarat că „Prefecții sunt reprezentanții Guvernului în teritoriu. Actualul prefect a fost reprezentantul unui guvern PSD în teritoriu, viitorul prefect va fi reprezentantul unui guvern PNL în teritoriu”, a declarat președintele PNL Mureș, senatorul Cristian Chirteș care i-a adus la cunoștiință premierului Ludovic Orban că Biroul Politic Județean al PNL Mureș și-a manifestat prin vot, încă de acum două săptămâni susținerea și dorința ca Mara Togănel să ocupe fotoliul de prefect de Mureș” spune senatorul Chirteș, citat de Agenda de Mureș.

 

Articolul precedentMinistrul Sănătății, despre Spitalele Regionale. Prioritățile: Iași, Cluj, Craiova
Articolul următorCum a construit PSD fake news-ul despre casca din urechea lui Klaus Iohannis. Răspunsul PNL