Parlamentul va adopta în curând o nouă lege a adopției, motiv pentru care, deputatul UDMR de Mureș, Csép Éva Andrea, alături de experți în domeniu și de cetățeni care s-au confruntat personal cu sistemul de adopție din România, a reușit formularea unor puncte de vedere, pentru îmbunătățirea problemelor întâlnite în procesul de adopție.

“Am convingerea că acum, când ne apropiem de etapa finală a amendării legii, este foarte important să-mi formulez amendamentele ce le voi depune cu acei oameni care vor experimenta realmente reglementările legii în viața de zi cu zi. A fost într-adevăr o conversație foarte utilă, și doresc să le mulțumesc și pe această cale tuturor celor care au fost prezenți”, a spus Csép Éva Andrea.

“Pentru mulți dintre noi, așteptarea îndelungată și birocrația excesivă când vine vorba despre adopția unui copil, pot fi frustrante mai ales atunci când, tocmai din cauza acestor proceduri greoaie, nu reușim în acest demers”, spune Csép, în opinia căreia cele mai importante aspecte care trebuie să se regăsească în noua lege a adopției sunt reducerea birocrație, prelungirea valabilității atestatului de persoană sau familie aptă să adopte și reducerea vizitelor oficiale recurente postadopție, care provoacă multe momente neplăcute atât pentru copilul adoptat, cât și pentru părinți.

“Legea trebuie modificată, astfel încât, la fel ca în cazul concediului maternal, concediul de acomodare să fie inclus în anii de muncă, iar indemnizația lunară primită pe această perioadă ar trebui să fie egală cu cea primită pe perioada concediului de creșterea a copilului, iar conducătorii Direcțiilor Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului trebuie să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu pe baza unor competențe bine- definite, de aceea atribuțiile și competențele acestora trebuie strict definite și supuse reglementării”, opinează Csép Éva Andrea, care pledează și pentru reducerea numărului orelor de pregătire, pentru asumarea în cunoștință de cauză a rolului de părinte, în cazul în care este vorba despre un copil care a fost dat în plasament în cadrul familiei respective.

Articolul precedentTârgu Mureș: Raed Arafat vine la Congresul Național de Medicină de Urgență
Articolul următorLunca (Mureș): Lipsa faptică a lemnului în stoc și confiscare valorică de aproape 9.000 lei