Nume grele încasează sume importante, chiar şi din bani publici, pentru susţinerea PSD, notează jurnaliştii de la Newsweek România. 

Potrivit sursei citate, jurnaliștii și analiștii plătiți de PSD din bani publici nu primesc bani direct, ci prin scheme financiare extrem de bine lucrate. 

Astfel, pentru a-și încasa „onorariile” cât mai discret, propagandiștii media folosesc o schemă financiară bine pusă la punct. Ingineria este destul de simplă: PSD plătește în baza unor contracte două firme deținute de consultanții de casă ai lui Dragnea, iar acestea virează banii mai departe către firmele „jurnaliștilor” și „analiștilor”. Sumele provin din subvenția plătită de stat, adică de noi toți, partidelor politice parlamentare, notează Newsweek.

Pe primul loc la capitolul „încasări de la PSD” stă Doru Bușcu, consultantul lui Liviu Dragnea şi editorialist la gazeta de satiră „Cațavencii”. Însă banii serioși nu vin din leafa de „jurnalist”, ci din plata serviciilor de consultanță prestate pentru PSD. Newsweek notează că acesta deţine două firme, şi anume: Lafix Media SRL și Mediadraft SRL. 

Singurele surse de venituri ale celor două firme sunt contractele încheiate cu alte două firme: Kirchhoff Consult SRL, deținută de Horia Mihălcescu (până de curând, șeful comunicării lui Dragnea și soțul unei deputate PSD) și International Brand Consultants SRL.

Din iulie 2016 și până în prezent, PSD a virat în contul Kirchhoff Consult SRL suma totală de 1.557.067 lei, echivalentul a 338.000 de euro. La rândul său, firma lui Doru Bușcu, Lafix Media SRL, a încasat de la firma lui Mihălcescu peste 2 milioane de lei, echivalentul a 440.000 de euro. În medie, asta înseamnă 17.000 de euro pe lună, adică aproape 600 de euro pe zi pentru „cațavencul” lui Dragnea.

De ce ar plăti o firmă de consultanță politică 17.000 de euro lunar către firma unui jurnalist? Mihălcescu, personal, nu are nevoie de nici un fel de serviciu de la Bușcu. Dragnea, însă, are.

Între octombrie 2017 și aprilie 2018, același „jurnalist” a mai primit de la Kirkhhoff Consult SRL 73.785 de lei, dar pe cealalată firmă, Mediadraft SRL.

Pe aceeași firmă, în șase luni, a mai primit încă 1.139.632 de lei, adică aproape 250.000 de euro, de la International Brand Consultants SRL. Adică peste 35.000 de euro pe lună, mai notează jurnaliştii.

Bilanțurile firmelor lui Bușcu arată că, de fapt, toate încasările sunt din banii proveniți de la PSD. Sau, cu alte cuvinte, Bușcu face bani doar cu partidul de guvernământ!

Pentru Newsweek România, însă, Bușcu are altă variantă: „Am contracte cu firmele astea. Am contracte vechi cu firmele astea. Nu am nici o legătură cu alte contracte. Vedeți voi pe undeva că eu susțin poziția PSD? Păi, firma cu care lucrez eu (Kirchhoff – n.r.) are clienți comerciali. Contractele noastre sunt pe clienți comerciali. Nu e treaba voastră care este obiectul acestor contracte. Sunt contracte care presupun activități de publicitate și asta e.

Mihălcescu este căsătorit cu Carmen Mihălcescu care a fost în tabăra puciștilor. Adică, sunt niște lucruri la care, dacă vă uitați, o să vedeți că lucrurile stau invers. Atenție la raportul dintre lucruri. Există contracte comerciale și opțiuni politice. Sunt lucruri diferite.

Există un istoric al relațiilor mele cu firma Kirchhoff destul de vechi care nu are legătură cu PSD. Eu știu că de multă vreme toată lumea spune că îi ajut (pe pesediști – n.r.) dar, dacă ne uităm pe ceea ce este în spațiul public, lucrurile stau exact invers. Dacă găsiți o singură propoziție de susținere, atunci, da! Poate că oamenii sunt masochiști, să își dorească să fie criticați, și pentru lucrul ăsta să facă contracte.”

Horia Mihălcescu a spus, pentru Newsweek România, că a primit contracte de la PSD „pentru marketing”, apoi a adăugat: „Am o relație comercială veche cu dl. Bușcu. Mulțumesc pentru întrebări.” 

Mihălcescu, însă, a refuzat să spună dacă din banii de la PSD a făcut plăți și către Bușcu.

Întreaga investigaţie, pe newsweek.ro

Articolul precedentBărbat prins la volanul unei maşini furate! Acesta nu are permis de conducere
Articolul următorADEVĂRUL despre Autostrada Târgu Mureș – Câmpia Turzii