Directorul general al ANM a precizat că a fost depășit indicele temperatură-umezeală.
Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunțat marți, 4 iunie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, că pe parcursul lunii iunie vor mai fi înregistrate temperaturi caniculare, de 35 de grade Celsius sau peste.
Conform Elenei Mateescu, luna iunie a debutat cu temperaturi mari pentru această perioadă a anului. Luni, 3 iunie, a fost înregistrat deja pragul unei zile de caniculă, 35 de grade Celsius, la Fetești, Călărași, Slobozia, București, Filaret.
De asemenea, conform directorului general al ANM, a fost depășit indicele temperatură-umezeală – pragul critic de 80 de unități în partea de sud, centru și est a Munteniei, dar și local în vestul Dobrogei, iar temperaturile resimțite în partea de sud-est local au atins 36 – 39 de grade Celsius.
„Deja vorbim de mai multă căldură în sistemul climatic și coroborat cu o cantitate mai mare de umezeală în atmosferă iată că se întrunesc ingredientele specifice în care fenomenele convective să fie prezente și să se manifeste cu un grad extrem, așa cum s-a întâmplat din punctul de vedere al rafalelor de vânt care în anumite județe, de pildă Mureș, Harghita și Sibiu –
acolo unde am avut în vigoare primele avertizări meteorologice de Cod roșu de tip nowcasting pentru vijelii care au depășit la rafală viteze de peste 90 de kilometri pe oră.”, a spus Elena Mateescu la Radio România Actualități.
Urmează zile caniculare în țară
Directorul general al ANM a mai spus că în ciuda faptului că marți, 4 iunie, temperaturile sunt ușor în scădere față de cele din zilele precedente, cu 32 – 33 de grade în Oltenia, Dobrogea și partea de sud a Moldovei, sfârșitul de săptămână va aduce din nou temperaturi intense de 35-36 de grade.
De altfel, datele ANM arată o probabilitate destul de ridicată ca debutul săptămânii viitoare să aducă din nou valori de 35-36 de grade Celsius, mai ales ziua de miercuri.
Directorul general al ANM a precizat că 35 de grade Celsius reprezintă pragul unei zile de caniculă, iar 32 de grade Celsius reprezintă pragul unei zile de arșiță.
Elena Mateescu a adăugat că precipitațiile din această perioadă ar trebui să compenseze nevoia de apă în agricultură, în contextul în care suprafețe extinse, mai ales în jumătatea estică a țării, sunt afectate în prezent de secetă pedologică puternică și extremă.