Apar noi informații despre avocatul Doru Trăilă, cel care avea misiunea de a racola victimele care cădeau în plasa hidrei pusă la cale de generalii Coldea și Dumbravă. Avocatul mafiei a fost și lăudat în mai multe rânduri pentru cum a intervenit la scoaterea din faliment a Federației Române de Fotbal. Sub imaginea unui personaj neprihănit, Trăilă a reprezentat FRF în procese importante și este membru în Comisia de Recurs a organizației. 

Victimele rețelei lui Coldea erau racolate prin intermediul casei de avocatură a deja-faimosului avocat Doru Trăilă. Oamenilor li se cereau bani pentru ceea șefii Statului Paralel numeau „consultanță”, iar apoi păgubiții erau pasați în mâinile generalului Dumbravă. Trăilă își oprea onorariul de avocat, iar cea mai mare parte din sumele obținute intra în conturile companiei lui Dumbravă. Mai departe, banii erau redirecționați către societățile controlate de Florian Coldea. În aceeași notă, sub paravanul unor contracte de consultanță.

Având în vedere înregistrările depuse de afaceristul Cătălin Hideg și mărturiile din dosar, Doru Trăilă a intrat sub control judiciar alături de Coldea și Dumbravă. Cu toate acestea, avocatul a reușit să se țină până acum, fără prea mari eforturi, departe de brațul lung al legii. Cea mai vizibilă relație a lui Doru Trăilă este cea cu lumea fotbalului.

Legătura dintre Doru Trăilă și Valeriu Stoica. Cum a ajuns avocatul Statului Paralel coleg de muncă cu fostul ministru: dezvăluiri uluitoare

De ani buni, Trăilă colaborează activ cu Federația Română de Fotbal. Avocatul a reprezentat Federația în procesul în care afaceristul Adrian Mititelu cerea să fie despăgubit cu o sumă exorbitantă: peste 200 de milioane de euro. Procesul a fost câștigat, iar FRF i-a mulțumit public lui Doru Trăilă.

„FRF mulțumește apărătorilor legali din acest proces, avocat Dan Cristea („Țuca, Zbârcea & Asociații”), avocat Alexandru Florin Chiciu („Cabinet individual de avocat CHICIU Alexandru Florin”) și avocat Doru Trăilă („TAMC – Attorneys at law”) în urma căruia Federația a fost achitată de instanță. Decizia este definitivă.”

SURSA: COMUNICAT FRF/15.06.2017

În plus, Doru Trăilă face parte din Comisia de recurs a FRF și este profesor la Facultatea de Drept, unde activează în conducerea instituției. Asta, în timp ce apar voci care spun că Florian Coldea ar fi avut legături cu faimosul dosar al transferurilor din fotbal. Generalul ar fi știut dinainte sentințele și ar fi fost un apropiat al grupului de la Cluj, spun sursele. 

Valeriu Stoica, mentorul avocatului Doru Trăila, apăra în instanța interesele statului rus

 
Articolul precedentMiron Mitrea: „Piedone ar trebuie să iasă din joc, este evident că a pierdut”. Cum se poziționează Gabriela Firea
Articolul următorUn fost magistrat trimis în judecată de oamenii lui Coldea rupe tăcerea