10 paturi de terapie intensivă avansată au fost date în folosință la Clinica de Cardiologie, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
La Unitatea de Supraveghere şi Tratament Avansat al pacienţilor Cardiaci Critici (USTACC) din cadrul Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș au fost instalate primele echipamente dintr-o nouă dotare cu aparatură medicală de performanță, printr-o investiție a Băncii Mondiale, la inițiativa Societății Române de Cardiologie.
Dotarea constă în 10 paturi de terapie intensivă avansată, 10 monitoare avansate de funcții vitale, 17 sisteme de administrat soluții infuzabile, 3 ventilatoare pentru cazuri critice și 1 ecocardiograf performant.
“Primele dotări au sosit deja, cele 10 paturi de terapie intensivă cardiacă avasată, prevăzute cu sisteme automate de mobilizare, funcții de suport resuscitare și confort sporit pentru pacient au fost date în folosință în unitatea USTACC din Clinica de Cardiologie. Prin aceste dotări, care vin ca urmare a profesionalismului echipei medicale din această unitate medicală de elită, Clinica de Cardiologie își consolidează poziția de lider național și regional în domeniul cardiologiei de vârf”, a declarat Theodora Benedek, șefa Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
Conform statisticilor Societății Române de Cardiologie, beneficiind de intrastructura USTACC și de cel mai modern laborator de cardiologie intervențională, Clinica de Cardiologie din cadrul SCJU Târgu Mureș are cea mai mică mortalitate din România în tratamentul pacienților cu Infarct Miocardic Acut, de 2,5%. Ținta la nivel național este reducerea mortalității la maxim 5,8%, deziderat deja îndeplinit de această unitate de excelență. Conform statisticilor oficiale, Clinica de Cardiologie are cel mai bun indice de complexitate a cazurilor, dintre clinicile de profil la nivel național și totodată cea mai mică mortalitate prin urgențe cardiovasculare din România.
USTACC, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș este o unitate de excelență, care asigură tratamentul cazurilor complexe de urgențe cardiovasculare. USTACC funcționează ca centru terțiar, unde se trimit cazurile urgente și de complexitate crescută din județul Mureș și toate județele vecine. Astfel, în primii 2 ani de la înființare, în această unitate au fost salvate viețile a 2.468 bolnavi cu urgențe cardiovasculare complexe, dintre care 1.348 din județul Mureș, 246 bolnavi din județul Sibiu, 237 din județul Alba, 314 din județul Bistrița, 559 din județul Harghita, 36 din județul Hunedoara și 12 din județul Neamț.