Odată cu începerea anului școlar, elevii care au împlinit 18 ani pot intra în cursa pentru ocuparea funcției de reprezentant al elevilor în Consiliul de Administrație al unităților de învățământ.
Prin dreptul de vot pe care îl au în conducerea școlilor, elevii pot influența decizii ce privesc regulamentul de organizare și funcționare, bugetul, curricullumul la decizia școlii (opționalele), planul de investiții sau orarul cursurilor. Mai mult, ei pot aduce pe ordinea de zi în cadrul oricărei ședințe puncte relevante, referitoare la problemele cu care se confruntă elevii.
Ștefan Manea, Președintele Consiliului Județean al Elevilor spune că “un lucru cert despre sistemul de învățământ din România, cu toate problemele și neajunsurile sale, este nevoia de implicare activă a elevilor- principalii beneficiari ai educației.”
Doritorii trebuie să contacteze președintele Consiliului Școlar al Elevilor pentru a-și depune dosarul de candidatură, care va include o scrisoare de intenție (de ce elevul respectiv își dorește să devină reprezentant în Consiliul de Administrație), o copie după actul de identitate și o declarație pe propria răspundere (prin care elevul declară că nu se află în niciunul dintre cazurile prevăzute la art. 8, alin. 2 din metodologia de alegeri disponibilă aici: https://bit.ly/2N2qXV5)