Consiliul Județean al Elevilor Mureș (CJE Mureș) demarează campania intitulată „LEGE vs REPUTAȚIE: 15 zile pentru elevii mureșeni”.
Prin această campanie, reprezentanții elevilor atrag atenția asupra drepturilor lor, adeseori încălcate de Regulamentele de Organizare și Funcționare ale unităților de învățământ din județ, și militează pentru modificarea acestor regulamente, astfel încât toate drepturile prevăzute de către actele normative în vigoare (Statutul Elevului, Regulamentul de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar-ROFUIP ș.a.m.d.) să fie respectate în totalitate. Campania are în vedere verificarea tuturor Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale liceelor din județ, iar mai apoi modificarea sau chiar eliminarea prevederilor care încalcă drepturile elevilor.
Scopul campaniei este de a rezolva o parte din problemele identificate în urma realizării Raportului privind Implementarea Statutului Elevului la nivel Județean în anul școlar 2017-2018 lansat de către CJE Mureș în luna septembrie. Raportul relevă faptul că interzicerea părăsirii incintei școlii în cazul elevilor majori sau obligativitatea purtării uniformei precum și sancționarea elevilor pentru lipsa acesteia sunt practici des întâlnite la nivelul județului, cu toate că legea prevede cu totul altceva. Campania poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Consiliului Județean al Elevilor Mureș (https://www.facebook.com/cjems).
„Campania se va desfășura pe mai multe etape, iar recent am început prima etapă: cea de solicitare a regulamentelor liceelor prin adrese în baza Legii 544/2001. După primirea acestora, vom verifica fiecare regulament și vom transmite neregulile constatate, pentru ca acestea să fie modificate. Bineînțeles, odată cu transmiterea neregulilor, vom solicita atât decizia Consiliului de Administrație privind modificarea regulamentului, cât și noul regulament, pe care le așteptăm în termen de 15 zile, pentru a ne asigura că elevii mureșeni beneficiază de toate drepturile prevăzute. E timpul ca decidenții să înțeleagă că pentru ca actul educațional să fie eficient, este nevoie ca elevul să nu se simtă constrâns în niciun fel.” a declarat Ștefan Manea, președintele structurii.