Polițiștii  Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au reținut 2 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, „contrabandă calificată”, “uz de armă”, “braconaj” și „vătămare corporală din culpă”. Aceștia au fost introduși în arestul I.P.J. Mureș.

În fapt, la data de 10 iunie a.c., în jurul orei 13.44, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Ghindari au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie, în vârstă de 40 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla cu un utilaj hipo, pe raza localității Filitelnic, la un moment dat, ar fi auzit o împușcatură, ulterior, la scurt timp, simțind o durere la nivelul membrului inferior drept, identificând o alice în pantalon.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, femeia prezentând o plagă prin împușcare la nivelul piciorului. 

În urma verificărilor efectuate pe raza localității Filitelnic, polițiștii au identificat o armă de tir sportiv, precum și deținătorul nelegal al acesteia, un bărbat în vârstă de 40 de ani.

În urma probatoriului administrat, a rezultat faptul că un tânăr, în vârstă de 16 ani, în timp ce se afla în curtea locuinței sale și trăgea cu arma respectivă după păsări, la un moment dat, ar fi executat un foc de armă înspre drumul comunal, provocându-i leziuni traumatice unei femei.

În vederea susținerii probatoriului, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat, în vederea confiscării, arma de tir sportiv, precum și o cutie cu muniția aferentă acesteia.

Bărbatul în vârstă de 40 de ani, precum și tânărul de 16 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara,
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”,  „contrabandă calificată”, “uz de armă”, “braconaj” și “vătămare corporală din culpă”.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentWeekend cu ploi, descărcări electrice, vijelii și grindină
Articolul următorAvocata lui Dragnea rupe tăcerea, în exclusivitate la Culisele Statului Paralel cu Anca Alexandrescu, duminică, la ora 21 – Dezvăluiri incendiare