O femeie de 38 de ani din oraşul Luduş, judeţul Mureş, a fost atacată de doi câini agresivi, rasa Presa Canario, cu urechile cupate şi care erau ţinuţi în curtea localului public unde lucra victima. Femeia a fost traportată la spital, iar poliţiştii au deschis dosar penal.
„La data de 18 mai a.c., în jurul orei 21.30, Poliţia oraşului Luduş a fost sesizată prin intermediul unui apel la 112 cu privire la faptul că, într-o anexă aparţinând unui local public din localitate, o persoană ar fi fost atacată de doi câini. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, stabilind că cele sesizate se confirmă, o femeie de 38 de ani, angajată a respectivului local, fiind muşcată de două exemplare canine din rasa Presa Canario. De asemenea, la locaţia indicată în apel au fost dirijaţi poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor, care au constatat faptul că exemplarele canine vizate aveau urechile cupate”, a transmis, marţi, IPJ Mureş.
Poliţiştii oraşului Luduş continuă cercetările în acest caz şi au deschis un dosar penal de ”neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui asupra unei persoane” şi ”vătămare corporală din culpă”.