Poliţiştii au identificat şi reţinut pentru 24 de ore,  la data de 30 octombrie a.c., un bărbat, de 29 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de distrugere în formă continuată. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

 La data de 28 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 14 Ghindari, au fost sesizaţi de către o femeie, de 37 de ani, din comuna Ghindari, cu privire la faptul că i-ar fi fost distrusă o fereastră a locuinţei, precum şi o tabletă, de către concubinul acesteia.

Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, un bărbat, de 29 de ani, din comuna Ghindari, ar fi provocat distrugeri unei ferestre a imobilului aparţinând persoanei vătămate, după care ar fi pătruns în interiorul locuinţei unde ar fi distrus şi o tabletă.

Ulterior, la data de 29 octombrie a.c., bărbatul s-ar fi deplasat din nou la imobilul aparţinând femeii, unde ar fi procedat la distrugerea unei alte ferestre.

Prejudiciul creat prin activitatea infracţională este estimat la aproximativ 1800 de lei.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere în formă continuată, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara.

 

Articolul precedentPietoni accidentați grav, în Târgu Mureș și Trei Sate
Articolul următorUn șofer beat lovit o ambulanță care circula regulamentar